5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 22.05.2013

România, la un pas să bată Italia la producţia de autoturisme în 2013, creditul în euro -  un produs pe cale de dispariție şi cinci giganţi străini, cu afaceri de 5 mld. euro, domină comerţul local. Citeşte pe larg revista presei din 22 mai 2013.
Economica.net - mie, 22 mai 2013, 05:25
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 22.05.2013

ZF: România este pe cale să bată Italia la producţia de autoturisme în 2013. România ar putea produce în 2013 aproape 450.000 de maşini, în timp ce Italia va scădea spre 360.000 de maşini, conform evoluţiilor din T1, când producţia locală a crescut cu 32%. Dacia şi Ford ar putea produce în 2013 aproape 450.000 de autoturisme dacă menţin creşterea de peste 40% din primele patru luni ale acestui an. În 2012 în România s-au produs 326.500 de autoturisme, în timp ce în Italia s-au asamblat 396.000 de maşini, în scădere cu 15% faţă de anul precedent, declin care a continuat şi în primul trimestru cu opt procente.

Capital: Creditul în euro, un produs pe cale de dispariție. Pentru persoanele fizice, doar Raiffeisen Bank și OTP Bank mai acordă credite în valută. În rest, de la ipotecar la consum și Prima Casă, băncile oferă populației doar lei. Pe 20 decembrie 2012, Banca Națională a României (BNR) a publicat în Monitorul Oficial noul regulament de creditare. Potrivit acestuia, creditorii trebuiau să stabilească intern criterii de eligibilitate pentru creditele în valută.

ZF: Cinci giganţi străini, cu afaceri de 5 mld. euro, domină comerţul local. Retailerul german Kaufland conduce topul celor mai mari jucători din comerţul modern local, cu afaceri de 1,5 mld. euro anul trecut, în creştere cu 14,5% comparativ cu 2011. Topul celor mai mari cinci jucători din comerţul modern rămâne neschimbat, niciun alt nume nu a reuşit să îşi facă loc în clubul celor cinci care domină piaţa locală de cinci ani. Cei cinci, cu afaceri totale de circa cinci mld. euro anul trecut, şi-au schimbat însă în ultimii ani poziţiile între ei, astfel încât începând cu 2011 Kaufland a ajuns lider, poziţie pe care şi-a păstrat-o şi anul trecut după ce a reuşit să îşi majoreze businessul an de an.

Hotnews: Diametrala Buzesti Berzei Uranus va fi gata pana la sfarsitul anului. Din iulie, soferii vor putea folosi giratoriul de la intersectia str. Mircea Vulcanescu cu Berzei. Lucrarile la giratoriul de la intersectia strazii Berzei cu Mircea Vulcanescu se vor finaliza la inceputul lunii iulie, a declarat pentru HotNews.ro Ion Dedu, seful directiei de Infrastructura din Primaria Capitalei. Astfel, o data cu aceasta lucrare, se va finaliza circa 80% din Diametrala Buzesti Berzei Uranus, portiunea cuprinsa intre Piata Victoriei si Vasile Parvan. Mai ramane in lucru bucata cuprinsa intre Mircea Vulcanescu si Calea Grivitei, iar reprezentantii municipalitatii promit ca va fi gata pana la sfarsitul anului 2013.

Capital: Piața europeană a muncii, tot mai inaccesibilă românilor. În ultimele două săptămâni, emigranții români și bulgari au fost vizați de o ploaie de propuneri menite să le restricționeze accesul la piața europeană a muncii. Unele dintre ele frizează absurdul.

Te-ar mai putea interesa și
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford Motor, companie cu activități și în România prin partenerul Ford Otosan, este nevoit să cheme la atelierele service nu mai puțin de 768.927 de mașini deja vândute în întreaga lume din......
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Compania aeriană a anunțat că mută zborurile de pe trei din rute din România pe aeroportul din Băneasa. În vară, ...
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie – analiză XTB
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie ...
Creşterea majoră a preţurilor la cacao în prima jumătate a acestui an a stârnit temeri că ciocolata va deveni un bun ...
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura ...