Bursa a crescut uşor în primele minute de tranzacţionare

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,27% în prima jumătate de oră de tranzacţionare, într-o piaţă unde au fost realizate transferuri de 1,5 milioane lei, cu acţiuni emise doar de un sfert dintre companiile listate.
Economica.net - mie, 22 mai 2013, 08:19
Bursa a crescut uşor în primele minute de tranzacţionare

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a stagnat în primele minute de tranzacţioanre, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,36%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut cu 0,65%.

Cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK au avansat cu 0,13% şi, respectiv, cu 0,31%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii au realizat tranzacţii cu acţiuni emise de 19 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale. Operaţiunile au cumulat 1,5 milioane lei (344.000 de euro), valoare de aproape şapte ori peste rulajul din perioada similară a şedinţei anterioare, de 230.000 de lei (53.000 de euro).

Titlurile OMV Petrom (SNP) au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de peste 1 milion de lei. Cea mai mare parte a rulajului acestor titluri a fost asigurată de un deal, de 820.000 de lei. Deal-ul a fost realizat la preţul de 0,41 lei/acţiune, similar ultimei cotaţii de marţi, iar pe piaţa principală preţul a scăzut cu 0,37%, la 0,4085 lei/titlu.

Cu acţiunile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piaţă, au fost realizate doar două tranzacţii, de 2.000 de lei, iar preţul a crescut cu 0,69%, la 0,6545 lei.

Marile burse europene au deschis şedinţa în stagnare, după ce marţi au încheiat ziua la cel mai ridicat nivel din iunie 2008. Investitorii aşteaptă un summit al liderilor UE şi publicarea unor date economice din SUA.

Te-ar mai putea interesa și
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau tarifar" după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a promis cote......
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1 a anunţat că a ajuns la un acord de principiu cu General Motors (GM) pentru a sprijini încorporarea GM/Cadillac ...
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice – raport BERD
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice ...
O revenire globală a politicilor industriale care îşi propun să protejeze interesele domestice ameninţă cooperarea ...
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Constructorul auto japonez Nissan Motor caută un investitor pe termen lung, în special o bancă sau un grup de asigurări, ...