OUG pentru arondarea creşelor de stat unităţilor de învăţământ preşcolar cu program prelungit – pe agenda şedinţei de guvern

Guvernul urmează să adopte în şedinţa de vineri un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, potrivit căruia, începând cu anul şcolar 2021-2022, creşele de stat sunt arondate, la solicitarea primarilor, urmare a hotărârilor autorităţilor deliberative, prin decizie a inspectoratele şcolare judeţene sau al municipiului Bucureşti, unităţilor de învăţământ preşcolar cu program prelungit, cu personalitate juridică.
AGERPRES - vin, 10 sept. 2021, 14:30
OUG pentru arondarea creşelor de stat unităţilor de învăţământ preşcolar cu program prelungit - pe agenda şedinţei de guvern

„În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu solicită arondarea, creşele de stat rămân instituţii publice de subordonare locală, cu personalitate juridică, finanţarea fiind asigurată în conformitate cu prevederile alineat (4^1), cu obligaţia de a sigura serviciile menţionate la alineat (1^1). Autorităţile administraţiei publice locale pot contribui la finanţarea acestora, în limita bugetului aprobat. În acest caz, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti asigură coordonarea metodologică a respectivelor creşe. Prin excepţie de la prevederile alin.(1^2) ca urmare a contribuţiei la finanţarea acestora, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti pot decide arondarea creşelor unor unităţi de învăţământ preşcolar cu program normal. Inspectoratele şcolare (…) finalizează procedura de arondare a creşelor la unităţile de învăţământ preuniversitar preşcolar până la data de 1 octombrie 2021, cu informarea Ministerul Educaţiei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG citată de Agerpres.

Alte trei proiecte de acte normative dedicate domeniului Educaţiei urmează să fie dezbătute în primă lectură, potrivit agendei şedinţei de guvern.

Astfel, va fi discutat un proiect de ordonanţă de urgenţă privind aprobarea şi implementarea Programului Naţional de Suport pentru Copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din Grijă pentru Copii”.

Prin acest proiect se propune, potrivit notei de fundamentare: „protejarea integrităţii psiho-emoţionale a copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare şi intervenţie pentru asigurarea sănătăţii psiho-emoţionale şi mintale a acestora în perioada pandemiei de COVID-19 şi post-pandemie; dezvoltarea unui mecanism de prevenire şi intervenţie multidisciplinară pentru situaţiile de violenţă de natură fizică, sexuală şi emoţională în cadrul familial, instituţional, comunitar şi online”.

Tot în primă lectură urmează să fie dezbătut şi proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului de Implementare a Proiectului „România Educată”.

De asemenea, Executivul va discuta în primă lectură şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2021-2022.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...