Guvernul preia toate creșele în sistemul național de educație

Guvernul a aprobat preluarea tuturor creşelor în sistemul de educaţie naţional şi a decis costul standard per copil în creşă la 15.000 de lei, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
AGERPRES - vin, 10 sept. 2021, 21:05
Guvernul preia toate creșele în sistemul național de educație

„Cel de-al doilea proiect de ordonanţă de urgenţă adoptat astăzi are în vedere preluarea tuturor creşelor în sistemul de educaţie. Există o serie de prevederi prin care acest lucru este posibil la solicitarea autorităţilor locale, prin decizia inspectoratelor şcolare, a unităţilor de învăţământ preşcolare. Inspectoratele şcolare vor finaliza acest proces de preluare până la data de 1 octombrie 2021, cu informarea Ministerului Educaţiei. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat. A fost calculat şi aprobat costul standard per preşcolar, per copil în creşă, în valoare de 15.000 de lei per copil în creşă. Este mai mult decât dublu faţă de costul standard per copil în grădiniţă, este un cost standard care, deja, este mai mare decât costul standard per elev”, a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri, la Palatul Victoria.

Ministrul a adăugat că, în cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu solicită arondarea în sistemul de învăţământ, creşele rămân instituţii publice cu subordonare locală, cu personalitate juridică, dar finanţarea va fi asigurată tot de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei.

„Autorităţile administraţiei publice locale vor putea contribui la suplimentarea acestei finanţări, dar finanţarea de bază va fi asigurată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei. Este o schimbare importantă care pregăteşte integrarea învăţământului la nivelul educaţiei timpurii”, a completat el.

2.400 de elevi din 12 localităţ nu vor participa la festivitățile de deschidere al noului an școlar

Sorin Cîmpeanu, a declarat că 2.400 de elevi din 12 localităţi din mai multe judeţe din ţară, unde rata de infectare cu COVID a depăşit vineri pragul de 6 la mia de locuitori, nu vor putea participa fizic, luni, la ceremoniile de deschidere a anului şcolar, precizând că aceştia reprezintă mai puţin de 1 la mie din numărul elevilor din România.

„Ordinul comun ministrul Educaţiei – ministrul Sănătăţii prevede că ziua de vineri, ziua de astăzi, este zi de referinţă pentru scenariul aplicat pentru întreaga săptămână care va începe luni. Astăzi avem 12 localităţi care, din păcate, au depăşit rata de infectare de 6 la mie. Este vorba de 6 localităţi în Satu Mare, două localităţi în Arad, o localitate în Sălaj, o localitate în Teleorman, o localitate în Dolj, care au depăşit rata de 6 la mie. Numărul total al elevilor care învaţă în aceste localităţi este 2.400. Este vorba de mai puţin de 1 la mie din numărul elevilor din România, 2.400 de elevi învaţă în aceste localităţi şi, din păcate, nu vor avea şansa participării cu prezenţă fizică începând de luni, cu ceremoniile de deschidere a anului şcolar. (…) Ne exprimăm speranţa, ne uităm, unele sunt foarte puţin peste 6 la mie, ne exprimăm speranţa că vor reveni cât de curând sub 6 la mie, în aşa fel încât, de săptămâna viitoare să poată merge şi ei la şcoală cu prezenţă fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri, la Palatul Victoria.

Stoc de 30 de milioane de măști

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că din centralizarea realizată la nivelul ministerului există asigurat pentru unităţile de învăţământ un stoc de 30 de milioane de măşti de protecţie, precizând că de respectar

„Din centralizarea pe care am făcut-o la nivelul Ministerului Educaţiei, la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, în total există un stoc de peste 30 de milioane de măşti. Este un stoc mai mult decât suficient pentru a fi pus la dispoziţia acelor elevi şi cadre didactice care vor avea nevoie, din diverse motive, de măşti pe care să le obţină din şcoală”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, vineri, la Palatul Victoria.

Ministrul a precizat că măştile au fost distribuite în şcoli.

„În ultima perioadă, în fiecare zi, au fost acţiuni mixte, Inspectorat Şcolar Judeţean, Direcţie de Sănătate Publică, Prefectură, autoritate locală, tocmai pentru verificarea cât mai multor şcoli din România”, a adăugat Cîmpeanu.

Acesta a subliniat că responsabilitatea în privinţa respectării portului măştii în şcoli revine „directorului unităţii de învăţământ”.

„Responsabilitatea poate fi partajată cu persoana desemnată pentru asigurarea protecţiei sanitare. Ministerul Educaţiei a cerut şi are listă, nume şi prenume, date de contact pentru fiecare persoană responsabilă în fiecare şcoală cu protecţia sanitară. Deci, directorul unităţii de învăţământ şi persoana desemnată sunt responsabile pentru acest lucru. Există reglementări legale care prevăd sancţiuni pentru zădărnicirea combaterii pandemiei de COVID-19. Sunt convins că niciunul din colegii noştri care au în sarcină managementul unităţilor de învăţământ, managementul şcolilor nu-şi doreşte să răspundă pentru zădărnicirea combaterii pandemiei de COVID-19. Sunt convins că regulile vor fi respectate în şcoli aşa cum s-a dovedit deja, mai riguros decât în orice alte medii”, a mai spus Cîmpeanu. ea regulii privind portul măştii sunt responsabili directorul şcolii şi persoana desemnată pentru asigurarea protecţiei sanitare.

Te-ar mai putea interesa și
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele Eurostat, biroul de statistică a Comisiei Europene. Din totalul......
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...