Resursele de energie primară au crescut cu aproape 11%, la 7 luni. Consumul de energie electrică, mai mare cu 7% – INS

Resursele de energie primară ale României au crescut cu 10,8%, în primele şapte luni ale anului în curs, comparativ cu intervalul similar din 2020, iar cele de energie electrică s-au majorat cu 10,6%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.
AGERPRES - lun, 13 sept. 2021, 11:26
Resursele de energie primară au crescut cu aproape 11%, la 7 luni. Consumul de energie electrică, mai mare cu 7% - INS

În acelaşi interval de referinţă, în România, consumul final de energie electrică s-a situat la 32,459 miliarde de kWh, cu 7% mai mare, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,1%, în timp ce consumul populaţiei a crescut cu 8,4%, scrie Agerpres.

Conform statisticii oficiale, în perioada ianuarie – iulie 2021, principalele resurse de energie primară au totalizat 19,752 milioane tone tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 1,935 milioane tep, faţă de acelaşi interval din anul precedent.

În acest context, producţia internă a însumat 10,908 milioane tep, cu 490.700 tep mai mult decât în primele şapte luni din 2020, iar importul a fost de 8,845 milioane tep.

Potrivit INS, raportat la perioada de referinţă, resursele de energie electrică au fost de 40,275 miliarde kWh, în creştere cu 3,859 miliarde kWh.

Totodată, producţia din termocentrale s-a situat la 12,630 miliarde kWh, în creştere cu 1,472 miliarde kWh (+13,2%).

De asemenea, producţia din hidrocentrale s-a majorat cu 31,6%, până la 12,049 miliarde kWh, iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 6,249 miliarde kWh, în scădere cu 224,6 milioane kWh (-3,5%).

Statistica oficială relevă faptul că producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021, a fost de 3,781 miliarde kWh, în scădere cu 479,6 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice a fost de 1,09 miliarde kWh, mai puţin cu 0,5 milioane kWh.

La nivel de exporturi, cantitatea de energie electrică exportată a fost de 4,414 miliarde kWh, în creştere cu 1,519 miliarde kWh.

În acelaşi timp, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,402 miliarde kWh, cu 202,2 milioane kWh peste valoarea înregistrată în primele şapte luni din 2020.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...