Programările la RAR vor putea fi realizate, începând de joi, printr-un call center naţional

Registru Auto Român (RAR) lansează joi un sistem de preluare a apelurilor pentru programarea clienţilor, operaţiune care vizează reducerea timpilor de aşteptare şi alternativa reprogramării în alte justeţe.
Economica.net - mie, 22 mai 2013, 20:41
Programările la RAR vor putea fi realizate, începând de joi, printr-un call center naţional

„Începând de mâine, 23 mai, programările la Registrul Auto Român se vor face la numărul unic la nivel naţional 0219672. Este finalizarea procesului pe care l-am început cu câteva săptămâni mai devreme”, a afirmat miercuri ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

El a arătat că printre avantajele sistemului se numără accesul rapid al clienţilor care efectuează programarea, alternativa programării în judeţe limitrofe şi timp de reacţie foarte scurt.

Această opţiune funcţionează în paralel cu programările online.

Noul sistem a necesitat o investiţie de 14.800 de euro, vizând printre altele updatarea proamului computerizat şi va fi operaţional în maximum două luni, au anunţat joi reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR).

Programările vor putea fi făcute în continuare şi online, acestea acoperind anul trecut aproximativ 15% din cele peste 990.000 de activităţi programabile ale RAR.

„Când am ajuns ministru al Transporturilor am avut o primă întâlnire cu conducerea Registrului Auto Român şi am cerut rezolvarea de urgenţă a unei probleme pe care am întâlnit-o, ca posesor de autoturism. (…) În multe localităţi din ţară se întâmplă ca atunci când ai nevoie de serviciile RAR să fii programat la perioade foarte lungi, câteodată de aproape o lună. Din acest motiv am cerut găsirea unei soluţii care să rezolve această problemă”, a spus Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, la prezentarea noului sistem.

Reprezentanţii RAR au precizat că în prezent funcţionează un sistem de programare care datează de 15 ani, bazat pe existenţa unui operator de telefonie la fiecare din cele 42 reprezentanţe ale RAR.

Dezavantajele actualului sistem sunt încărcarea neuniformă între reprezentanţele RAR, accesul limitat la operatorul care efectuează programarea telefonică şi imposibilitatea obţinerii unei programări în situaţia depăşirii capacităţii de răspuns a unei reprezentanţe.

Noul sistem constă într-un call center naţional, care va permite încărcarea uniformă a reprezentanţelor RAR, acces rapid la operatorul care efectuează programarea telefonică, alternativa programării în judeţe limitrofe dacă intervalul de aşteptare este mai mic, un tip de reacţie foarte scurt şi acţiuni uniforme în cazurile de creştere temporară a numărului de solicitări de programare.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...