Numărul locurilor de muncă vacante din Marea Britanie a depăşit nivelul de dinaintea pandemiei

Numărul locurilor de muncă vacante în Marea Britanie a urcat la 1,034 milioane în august, cel mai ridicat nivel de când s-a început publicarea acestor date, în 2001, şi peste nivelul de dinaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Reuters şi DPA.
AGERPRES - mar, 14 sept. 2021, 11:30
Numărul locurilor de muncă vacante din Marea Britanie a depăşit nivelul de dinaintea pandemiei

Conform datelor publicate marţi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), numărul angajaţilor aflaţi pe statele de plată ale companiilor britanice a urcat cu 241.000 în august, faţă de iulie, datele arătând continuarea redresării pieţei forţei de muncă. În total, numărul angajaţilor a crescut la 29,1 milioane, după ce oamenii au revenit la locurile de muncă în urma atenuării restricţiilor.

De asemenea, rata şomajului în perioada mai – iulie 2021 a scăzut la 4,6%, în linie cu estimările analiştilor.

„Statisticile publicate marţi arată că planul nostru privind locurile de muncă funcţionează”, a declarat ministrul de Finanţe, Rishi Sunak.

Şomajul este menţinut la un nivel redus de schema de sprijinire a locurilor de muncă, iar la mijlocul lunii august numărul persoanelor incluse în acest program a scăzut la 1,60 milioane, de la aproape cinci milioane la începutul anului. Ministrul de Finanţe a anunţat extinderea schemei până la 30 septembrie 2021.

„Cele mai recente date arată că lipsa de angajaţi contribuie la o creştere mai rapidă a salariilor”. Ne aşteptăm ca deficitul de forţă de muncă să fie temporar, a apreciat Ruth Gregory, economist la Capital Economics.

Datele publicate marţi arată că, în perioada mai – iulie 2021, câştigurile salariale medii au urcat cu 8,2% în ritm anual, deşi statisticienii avertizează că datele sunt distorsionate de comparaţia cu nivelul redus al salariilor în urmă cu un an şi de creşterea şomajului în rândul angajaţilor cu salarii scăzute.

Câştigurile totale, excluzând bonusurile, au înregistrat un avans anual de 6,8% în perioada mai – iulie 2021, peste estimările analiştilor.

Rata angajării a urcat cu 0,5 puncte procentuale, la 75,2%.

Banca Angliei (BoE) a apreciat luna trecută că rata şomajului a atins deja cel mai ridicat nivel şi nu se aşteaptă la o creştere după expirarea schemei, în septembrie 2021.

Guvernul speră ca economia, care s-a contractat cu aproape 10% în 2020, să se redreseze semnificativ, în urma atenuării restricţiilor, după rapida campanie de vaccinare.

Te-ar mai putea interesa și
În porturile europene au ajuns, în 2024, 17,8 milioane de tone de gaze lichefiate din Rusia
În porturile europene au ajuns, în 2024, 17,8 milioane de tone de gaze lichefiate din Rusia
În porturile europene au ajuns anul trecut 17,8 milioane de tone de gaze lichefiate rusești, cu peste 2 milioane de tone mai mult decât în anul precedent, potrivit analiștilor Rystad Energy,......
Planurile lui Trump cu Groenlanda şi cum vrea să creeze Super-SUA
Planurile lui Trump cu Groenlanda şi cum vrea să creeze Super-SUA
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, este serios în ceea ce priveşte încercarea de a obţine Groenlanda, atât pentru ...
Și Petrom vinde energie electrică în Republica Moldova. Contract bilateral semnat cu traderul de stat, Energocom
Și Petrom vinde energie electrică în Republica Moldova. Contract bilateral semnat cu traderul de stat, Energocom
Traderul de energie și gaze din Republica Moldova Energocom, controlat de stat, a anunțat semnarea unui contract bilateral ...
Holcim, Romcim și Heidelberg au fost amendate cu 43,7 milioane de euro de către Consiliul Concurenței. Producătorii de ciment s-au înțeles asupra prețurilor
Holcim, Romcim și Heidelberg au fost amendate cu 43,7 milioane de euro de către Consiliul Concurenței. Producătorii de ...
Consiliul Concurenţei a sancţionat Holcim Romania S.A., Romcim S.A. și Heidelberg Materials România S.A. cu amenzi în ...