Românii reprezintă peste 60% dintre cetățenii statelor UE opriți în porturile britanice după Brexit

Peste 60% dintre cetăţenii statelor UE opriţi şi chestionaţi de autorităţile vamale în porturile britanice după Brexit sunt români, astfel că unii avocaţi evocă o posibilă profilare rasială, dezminţită de responsabilii britanici, relatează miercuri publicaţia The Guardian, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 15 sept. 2021, 21:53
Românii reprezintă peste 60% dintre cetățenii statelor UE opriți în porturile britanice după Brexit

Potrivit datelor oficiale, în primele şase luni ale acestui an 7.249 de călători au fost opriţi la sosirea în porturile Regatului Unit venind cu feriboturi sau prin Eurotunel. Dintre aceştia, 4.482 sunt români, în timp ce, de exemplu, bulgari în aceeaşi situaţie au fost numai circa 600, iar polonezi aproximativ 400.

Firma de avocatură Bates Wells notează că aceste date ar putea sugera numărul disproporţionat de mare al românilor care încearcă să intre în Regatul Unit după terminarea libertăţii de circulaţie în urma Brexitului, dar consideră pe de altă parte că ar putea fi vorba şi despre o profilare rasială discriminatorie a controalelor la graniţă.

Guvernul de la Londra a negat însă aplicarea vreunui criteriu de acest fel. ”Acuzaţia că facem profilări rasiale este falsă şi nefondată”, a răspuns un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne britanic.

”Dacă cineva soseşte la graniţele noastre, încercând să lucreze aici fără a avea acest drept, publicul aşteaptă ca noi să nu le permitem să intre, indiferent de naţionalitate. Aceste reguli sunt aplicate echitabil şi numai pe baza circumstanţelor individuale”, explică acesta.

Procentul mare al românilor opriţi la intrarea în Regatul Unit – nu sunt încă disponibile datele privind sosirile în aeroporturi – mai poate fi explicat prin necunoaşterea regulilor aplicabile după intrarea în vigoare a Brexitului.

Până pe 30 iunie, când a expirat termenul pentru solicitarea rezidenţei în Regatul Unit, 1,067 milioane de cetăţeni români au cerut un statut de rezident permanent (‘settled status’) sau de rezident temporar (‘pre-settled status’) în această ţară, românii fiind pe locul doi după polonezi, cu 1,09 milioane de cereri.

Statutul de rezident permanent poate fi obţinut de către persoanele care au trăit în Regatul Unit cel puţin cinci ani. Cele care au trăit în această ţară mai puţin de cinci ani pot primit statutul de rezident temporar, ce poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reşedinţă în Regatul Unit.

Odată cu ieşirea Regatului Unit din UE, cetăţenii europeni care doresc să lucreze în această ţară trebuie să solicite o viză prin noul sistem de imigrare bazat pe puncte. Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că poate vorbi limba engleză la un nivel intermediar B1, are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office şi salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator este de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline).

 

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...