Acest anunţ spectaculos a torpilat un uriaş contract încheiat de Australia cu Franţa pentru livrarea de submarine convenţionale, provocând furia Parisului, scrie Agerpres.
„Prima iniţiativă majoră a (acestui nou pact numit) +AUKUS+ va fi livrarea unei flote de submarine cu propulsie nucleară Australiei”, a spus premierul australian, Scott Morrison, care a apărut în videoconferinţă, ca şi premierul britanic, Boris Johnson, la un eveniment prezidat de preşedintele american, Joe Biden, la Casa Albă.
Franţa, care vede un contract de câteva zeci de miliarde de euro scăpând industriei sale navale, a criticat imediat o „decizie regretabilă” şi „contrară literei şi spiritului cooperării care a prevalat între Franţa şi Australia”, potrivit unui comunicat comun al ministerelor apărării şi de externe de la Paris.
Şi nu este sigur că Parisul se consolează cu afirmaţiile conciliante ale lui Joe Biden care a dat asigurări miercuri că Statele Unite doresc „să colaboreze strâns cu Franţa” în această zonă foarte strategică. Parisul „este un partener-cheie” al Statelor Unite, a mai spus el.
„Regatul Unit, Australia şi SUA vor fi legate şi mai strâns, ceea ce reflectă nivelul de încredere dintre noi şi profunzimea prieteniei noastre”, a declarat Boris Johnson, care a obţinut astfel un succes diplomatic sigur în strategia sa pentru a evita izolarea internaţională după Brexit.
„Pe baza istoriei noastre comune a democraţiilor maritime, ne angajăm într-o ambiţie comună pentru a sprijini Australia în achiziţionarea de submarine cu propulsie nucleară”, potrivit unui comunicat comun al celor trei parteneri, care precizează că este o chestiune de propulsie, şi nu de armament.
„Singura ţară cu care Statele Unite au împărtăşit vreodată acest tip de tehnologie de propulsie nucleară este Regatul Unit” din 1958, indicase mai devreme un responsabil cu rang înalt de la Casa Albă. „Este o decizie fundamentală, fundamentală. Va lega Australia, Statele Unite şi Regatul Unit pentru generaţii”, a adăugat el.
Noua Zeelandă a anunţat că viitoarele submarine ale vecinului şi aliatului australian nu vor fi binevenite în ţară. „Poziţia Noii Zeelande cu privire la interzicerea navelor cu propulsie nucleară în apele noastre rămâne neschimbată”, a spus premierul Jacinda Ardern.
China nu a fost menţionată nici în declaraţiile orale ale liderilor australian, britanic şi american, nici în comunicatul lor care se referă la „pace şi stabilitate în regiunea indo-pacifică”. Dar nu există nicio îndoială că noua alianţă vizează în primul rând să facă faţă ambiţiilor regionale ale Beijingului.
Joe Biden repetă de la alegerea sa că intenţionează să se confrunte cu China, la fel ca predecesorul său Donald Trump, dar într-un mod foarte diferit, fără o dispută faţă în faţă.
Miercuri, el a spus că doreşte astfel „să investească în cea mai mare sursă a noastră de forţă, alianţele noastre” şi vrea „să le actualizeze pentru a face faţă mai bine ameninţărilor de azi şi de mâine”.
De altfel, preşedintele american îi primeşte la 24 septembrie, la Washington, pe premierii Australiei, Indiei şi Japoniei pentru a relansa un format diplomatic, „Quad”, în adormire de mai mulţi ani.
Anunţul de miercuri, în pofida precauţiilor de limbaj ale lui Joe Biden, ar putea foarte bine să afecteze o altă alianţă, cu Franţa, pentru că torpilează ceea ce uneori a fost numit „contractul secolului” pentru industria franceză de apărare.
Naval Group din Franţa a fost selectat în 2016 de Canberra pentru a furniza 12 submarine cu propulsie convenţională (nenucleare) derivate din viitoarele submarine nucleare franceze Barracuda, pentru 50 de miliarde de dolari australieni (31 miliarde de euro).