România are nevoie de 80 de miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii – ministrul interimar al Transporturilor

Necesarul de investiţii în dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport pentru următorii 10 ani este de 80 de miliarde de euro, a afirmat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de profil.
AGERPRES - vin, 17 sept. 2021, 15:44
România are nevoie de 80 de miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii - ministrul interimar al Transporturilor

UE, prin Pactul Verde, urmăreşte reducerea cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră din transporturi până în 2050. Pentru a atinge acest obiectiv ambiţios, toate statele europene, inclusiv România, trebuie să-şi aducă contribuţia, a spus el.

„Pentru România, aceste obiective vin peste un set de probleme istorice, legate de conectivitatea transfrontalieră şi regională scăzută, infrastructura depăşită, gestionarea urbană şi flota de vehicule uzate. Eforturile României, în special după aderarea la UE, în 2007, s-au concentrat pe rezolvarea acestor probleme”, a arătat oficialul.

El a subliniat că aceste eforturi nu sunt ieftine.

„Ministerul Transporturilor se află în etapa finală de finalizare a Planului pentru investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport pentru următorul deceniu. Conform acestuia, finanţarea necesară pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru toate modurile de transport în următorii 10 ani, inclusiv măsuri de tranzit la transportul cu emisii reduse, se ridică la aproximativ 80 de miliarde de euro. Dintre acestea, peste 60% din cheltuieli sunt necesare pentru investiţii în reţeaua TENT-E centrală”, a arătat Vîlceanu.

Potrivit ministrului, pentru succesul acestui proiect trebuie utilizate cu maximă eficienţă fondurile din diferite programe.

Prezentă la acelaşi eveniment, Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a arătat că planul de redresare al României este impresionant şi confirmă planurile României de a dezvolta sectorul transporturilor, în special cel de cale ferată.

„Planul alocă 3,8 miliarde de euro către infrastructura de cale ferată plus 400 milioane către material rulant verde. Cifrele pot ajunge la 5 miliarde până în 2026, ceea ce este o sumă fără precedent”, a arătat Vălean.

În continuare trebuie să găsim noi modalităţi de finanţare pentru acest domeniu, să combinăm granturile europene cu instrumentele de împrumut şi creditare, consideră comisarul european.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...