BAAR dă asigurări că toți clienții City Insurance vor fi despăgubiți de Fondul de Garantare

Industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi şi avem convingerea că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, a declarat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 18 sept. 2021, 10:44
BAAR dă asigurări că toți clienții City Insurance vor fi despăgubiți de Fondul de Garantare

„Avem convingerea că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor. De asemenea, BAAR doreşte să dea încă o dată asigurări că, şi în această situaţie, va acţiona cu respectarea nu doar a legii, ci şi a celor mai înalte standarde de profesionalism şi eficienţă, fără bariere birocratice pentru a-şi îndeplini rolul său pe plan extern. Ne exprimăm speranţa că, industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea, experienţa şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi care pot apărea la un moment dat şi împreună cu implicarea de care autorităţile statului dau dovadă în acest moment, şi mă refer aici şi la cele două Ordonanţe de Urgenţă anunţate de către premier, avem certitudinea că putem gestiona acest moment într-un mod optim”, a spus Roşu.

Potrivit BAAR, având în vedere faptul că asigurătorul nu mai îndeplinea indicatorii de solvabilitate, respectiv de capital minim, fiind în incapacitate de plată, măsura retragerii autorizaţiei, luată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este una în concordanţă cu legislaţia şi normele generale de guvernanţă în domeniu.

„În acest moment, în transparenţă pe site-ul Ministerului de Finanţe este publicat Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care permite Fondului de Garantare să facă plăţi imediat după retragerea de către ASF a autorizaţiei de funcţionare a City Insurance, respectiv majorarea plafonului de despăgubire de la 450.000 lei la 500.000 lei pentru fiecare contract de asigurare”, notează sursa citată.

Citește și: https://www.economica.net/anuntul-anului-pentru-milioane-de-soferi-city-insurance-si-a-pierdut-autorizatia-si-merge-spre-faliment-ce-se-intampla-cu-cei-3-milioane-de-clienti-si-sutele-de-mii-de-pagubiti_531787.html

Autoritatea de Supraveghere a Financiară a anunţat, vineri, că a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

Instituţia menţionează, într-un comunicat de presă, că, în baza Deciziei nr. 714/03.06.2021, Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A avea obligaţia de a transmite spre aprobare către ASF un Plan de finanţare pe termen scurt, în termen de o lună de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, în vederea restabilirii nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă MCR sau pentru modificarea profilului de risc, astfel încât, în termen de 3 luni, MCR să fie din nou respectată.

De asemenea, asigurătorul trebuia să transmită un Plan de redresare refăcut, în termen de 2 luni de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate pentru modificarea profilului de risc, astfel încât nivelul SCR să fie restabilit în termenul legal, de la data constatării nerespectării SCR prin Decizia ASF nr. 325/10.03.2021.

Totodată, începând cu date de 5 aprilie 2021, ASF aminteşte că a sesizat Ministerul Public, dar şi alte autorităţi ale statului cu privire la faptele constatate la SAR City Insurance S.A.

În perioada 2014-2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei precum şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro.

City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de către un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale.

Citește și: https://www.economica.net/unsar-se-delimiteaza-de-compania-city-insurance-dupa-ce-asf-i-a-retras-acesteia-autorizatia-de-functionare_532445.html

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, principala fiind aceea că ţările bogate trebuie să finanţeze 300 de......
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate ...
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Bucureştenii cu drept de vot sunt chemaţi duminică să îşi spună părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul ...
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 ...