Racordarea gratuită la reţelele de gaze și energie electrică nu va fi disponibilă pentru toată populaţia – Proiect de OUG

Racordarea la rețelele de gaze și energie electrică va fi gratuită doar pentru consumatorii casnici și în anumite limite, nu ca până acum, când era gratuită pentru toate persoanele fizice și pentru cele juridice aflate la maximum 2,5 km de capătul rețelei.
Mihai Nicuţ - mie, 22 sept. 2021, 15:19
Racordarea gratuită la reţelele de gaze și energie electrică nu va fi disponibilă pentru toată populaţia - Proiect de OUG

Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență prin care, printre altele, se aduc modificări la regimul racordărilor la rețelele de gaze și energie electrică.

Foarte pe scurt, racordarea nu va mai fi gratuită pentru toată lumea.

Proiectul reintroduce noțiunea de “eficiență economică” a extinderii rețelelor, care fusese abandonat anul trecut, atunci când Parlamentul a decis că racordarea este gratuită pentru orice consumator casnic sau pentru orice consumatpor industrial aflat la mai puțin de 2,5 km de rețea.

Cel mai important aspect pentru publicul larg este că, pentru consumatorii casnici, racordarea rămâne gratuită, dar în niște limite. “În cazul clinților casnici, contravaloarea lucrărilor de racordare inclusiv a celor de proiectare (…) se suportă integral de către operatorul de distribuție până la limita unui racord mediu, așa cum este el definit de ANRE”.

Așadar, Autoritatea de Reglementare va stabili ce înseamnă un “racord mediu”, și pentru energie și pentru gaze, iar gratuitatea se va referi doar la cheltuielile pentru acest racord mediu – probabil se va defini inclusiv o distanță maximă a branșamentului față de rețea.

Pentru clienții non-casnici, gratuitatea dispare.

Rămâne prevederea ca cine dorește să se racordeze la rețele poate să o facă cu orice firme de construcții avizată de ANRE dorește urmând ca, în cazul persoanelor fizice, firma de distribuție să ramburseze ulterior cheltuielile.

De ce s-a ajuns aici

Anul trecut, inclusiv în contextul alegerilor, parlamentarii adoptau cu o largă majoritate o lege referitoare la simplificarea procedurilor de racordare la rețelele de gaze și energie electrică. Foarte pe scurt spus, pentru clienții casnici, indiferent de amplasarea locului de consum, racordarea la ambele tipuri de rețele devenea gratuită și era obligatorie să fie făcută de către distribuitorii de energie, la cererea solicitantului. La fel, gratuită a devenit și racordarea locurilor de consum ale consumatorilor non-casnici, dacă locul de consum este la mai puțin de 2,5 km de capătul rețelei, în anumite condiții. Foarte important, racordarea, care devenea gratuită și obligatorie, trebuie să se facă în 90 de zile de când se obține autorizația de construire pentru respectiva lucrare.

Ulterior, așa cum se anticipa, acest lucru a condus la o explozie a cererilor de racordare, și la gaz și la electricitate. Firmele de distribuție au spus că nu pot onora fizic toate cererile în cele 90 de zile (pentru ce se depășește plătesc amenzi), oricât și-ar dori, din evidente motive logistice și au cerut modificarea legii.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...