Inspecţii inopinate la 12 din cele mai mari edituri din România. Consiliul Concurenței suspectează că acestea au colaborat pentru eliminarea din piață a unui alt jucător

12 dintre cele mai mari edituri din piață și Asociația Editurilor din România sunt investigate de către Consiliul Concurenței. Instituția suspectează că acestea au refuzat colectiv vânzarea către un anumit client și/sau posibil concurent, cu intenția de a-l elimina de pe piață.
Alina Stanciu - joi, 23 sept. 2021, 12:10
Inspecţii inopinate la 12 din cele mai mari edituri din România. Consiliul Concurenței suspectează că acestea au colaborat pentru eliminarea din piață a unui alt jucător

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie ce vizează un posibil comportament anticoncurenţial al unor companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa furnizării de carte din România. Este vorba despre Editura Vremea S.R.L., Curtea Veche Publishing S.R.L., Publica Com S.R.L., Nemira Publishing House S.R.L., Humanitas S.A., RAO Distribuție S.R.L., Editura Trei S.R.L., Grupul Editorial Art S.R.L., Editura Polirom S.A., Grup Editorial Litera S.R.L., Direct Client Services S.R.L., Librăriile Humanitas S.A. și Asociația Editurilor din România.

Autoritatea de concurenţă deţine indicii privind o posibilă coordonare a comportamentului comercial, manifestat prin refuzul colectiv și coordonat de a vinde către un anumit client și/sau posibil concurent, cu intenția de a-l elimina de pe piață.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale companiilor investigate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.

Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. Inspecţiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Te-ar mai putea interesa și
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi sine die pronunţarea......
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...