Primăria Sfântu Gheorghe a găsit soluția de a reduce numărul mașinilor vechi din oraș

Programul de casare a vehiculelor vechi „Dăm valoare rablei tale”, iniţiat în luna aprilie de primăria Sfântu Gheorghe, are rezultate neașteptat de bune.
AGERPRES - vin, 24 sept. 2021, 09:26
Primăria Sfântu Gheorghe a găsit soluția de a reduce numărul mașinilor vechi din oraș

Aproape 400 de cereri depuse în cadrul programului „Dăm valoare rablei tale”, iniţiat în luna aprilie de primăria din Sfântu Gheorghe cu scopul de a elimina maşinile vechi şi poluante de pe străzile orașului, au fost aprobate de autorităţile locale.

Prin acest program, primăria oferă 3.000 de lei în schimbul autovehiculelor predate la fier vechi, cu condiţia ca proprietarii să se angajeze că în următorii trei ani nu vor achiziţiona un autoturism mai vechi de cinci ani. Până acum, în mai puțin de șase luni, au fost depuse 437 de cereri, dintre care 396 au fost aprobate, restul fiind respinse pentru că nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.

Bugetul iniţial al programului a fost de un milion de lei, dar a fost suplimentat cu încă 600.000 de lei pentru a putea fi onorate mai multe cereri.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, anunță că pot fi depuse în continuare cereri şi estimează că până la finele anului vor fi scoase din circulaţie circa 500 de autovehicule vechi. El este de părere că programul ar putea fi extins cu succes şi la nivel naţional.

Potrivit regulamentului stabilit de Consiliul local Sfântu Gheorghe, primăria acordă solicitanţilor câte 3.000 de lei pentru autoturismele cu o capacitate de 2 – 7 locuri, mai vechi de zece ani, predate la un centru autorizat de casare sau colectare a autovehiculelor.

Solicitanţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, respectiv să aibă domiciliul sau sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, să nu aibă restanţe la bugetul local şi să declare pe proprie răspundere că pentru autovehiculul introdus în acest program nu au obţinut şi nu au depus acte pentru a obţine vouchere în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional.

De asemenea, trebuie să se angajeze că în următorii trei ani nu vor achiziţiona un autoturism mai vechi de cinci ani, în caz contrar vor trebui să returneze suma de 3.000 lei obţinută prin acest program.

Conform datelor oficiale, în Sfântu Gheorghe, otraș cu circa 60.000 de locuitori, sunt înmatriculate aproximativ 22.000 de autoturisme, mai mult de jumătate dintre acestea având mai mult de 10 ani vechime.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă la un acord cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen......
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...