Sorin Cîmpeanu: Trebuie făcute toate eforturile ca şcolile să se închidă ultimele şi să se deschidă primele

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că este de preferat prezenţa fizică în şcoli şi universităţi şi trebuie făcute toate eforturile ca şcolile să se închidă ultimele şi să se deschidă primele, atât timp cât educaţia digitalizată nu este pusă la punct sub toate aspectele.
AGERPRES - mar, 28 sept. 2021, 15:04
Sorin Cîmpeanu: Trebuie făcute toate eforturile ca şcolile să se închidă ultimele şi să se deschidă primele

„Atâta vreme cât nu avem conectivitate generalizată, disponibilitate echipamente pentru absolut toţi elevii şi studenţii din România, cât nu avem conţinut digital pentru toate disciplinele, cât nu avem toţi profesorii formaţi pentru predarea online, cât nu avem platforme dedicate de evaluare, este de preferat în mod clar prezenţa fizică în şcoli şi universităţi şi trebuie făcute toate eforturile ca şcolile într-adevăr să se închidă ultimele şi să se deschidă primele”, a spus Cîmpeanu la videoconferinţa „Educaţie: învăţătură, digitalizare, sănătate”, organizată de Grupul de presă Bursa.

El a adăugat că, deşi educaţia digitalizată nu se poate desfăşura în condiţii optime, se fac toate eforturile pentru îndeplinirea acestor condiţii, scrie Agerpres.

„În PNRR avem 3,6 miliarde de euro sub tutela ‘România educată’ – sunt resurse financiare disponibile pentru educaţie şi în alte programe, dar doar sub tutela ‘România educată’ avem 3,6 miliarde de euro disponibile -, este o adevărată provocare să poţi să foloseşti eficient aceste resurse. Digitalizarea educaţiei are mult peste un miliard de euro din cei 3,6 miliarde”, a mai spus Cîmpeanu.

El a precizat că pentru digitalizarea educaţiei e nevoie de cinci componente: conectivitate generalizată, disponibilitate echipamente pentru toţi elevii şi studenţii, conţinut digital pentru toate disciplinele, toţi profesorii formaţi pentru predarea online şi platforme dedicate de evaluare.

„În primul rând e nevoie de conectivitate generalizată – de accesul generalizat la Internet – şi s-au făcut paşi foarte importanţi: am deschis anul şcolar 2021-2022 având o conectivitate mai bună decât aveam în toamna anului 2020, dar nu suficient de bună. Nu putem spune că toţi cei trei milioane de preşcolari şi elevi au acces la internet în condiţii optime”, a afirmat ministrul Educaţiei.

În al doilea rând, Cîmpeanu s-a referit la echipamentul pentru studiul online.

„Din perspectiva disponibilităţii echipamentelor stăm mult mai bine, dar nu putem spune ca stăm bine – în învăţământul liceal, opinia mea este că tabletele sunt inadecvate, în învăţământul liceal este nevoie de laptopuri. Am achiziţionat 60.000 de laptopuri prin programul Ministerului Educaţiei – Second Reeducation; sunt paşi importanţi, dar nu sunt suficienţi. Deci, nu avem nici conectivitate generalizată, nu putem spune nici că avem disponibilitate echipamente, şi aici intervin problemele, la punctele 3, 4 şi 5”, a mai declarat Cîmpeanu.

La punctul 3 a vorbit despre conţinutul digital. „Conţinut digital nu avem pentru toate disciplinele. Este, într-adevăr, în curs de contractare, un proiect, ‘Biblioteca Virtuală’, care ne va ajuta foarte mult din perspectiva de conţinut digital, dar în acest moment nu avem îndeplinită nici această condiţie. Sunt foarte puţine discipline care au conţinut digital”, a arătat ministrul.

În ceea ce priveşte disponibilitatea cadrelor didactice formate pentru predarea online, Cîmpeanu a spus că s-au făcut progrese – respectiv câteva zeci de mii de cadre didactice pregătite pentru predarea online, dar, în raport cu totalul de 200.000 de cadre didactice, mai e mult de făcut, deoarece predarea online este diferită major de predarea clasică.

„Al cincilea element – nu avem platforme dedicate evaluării online. Evaluarea este punctul final al oricărui proces didactic – un element foarte important; nu avem aceste platforme dedicate şi securizate”, a mai arătat Sorin Cîmpeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...