Astăzi este ultima zi pentru declararea veniturilor din 2012

Astăzi este ultima zi pentru depunerea declaraţiei pe veniturile realizate în anul 2012 de către persoanele fizice, în caz contrar amenzile putând ajunge la 500 de lei, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Aproximativ 600.000 persoane fizice sunt obligate să depună la Fisc Formularul 200.
Economica.net - lun, 27 mai 2013, 07:15
Astăzi este ultima zi pentru declararea veniturilor din 2012

Formularul 200, cu titlul ‘Declaraţia privind veniturile realizate din România, pentru veniturile anului 2012’, se completează şi se depune pentru următoarele categorii de venituri: activităţi independente (activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, venituri realizate de persoanele fizice dintr-o activitate desfăşurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică), cedarea folosinţei bunurilor mobile şi/sau imobile, închirieri şi arendă, activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, transferul titlurilor de valoare (altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise) şi operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract.

De aici puteti descarca DECLARATIA DE VENIT 

Aici găsiţi un ghid de completare în Powerpoint 

Potrivit ANAF, nu au obligaţia depunerii declaraţiei: persoanele fizice pentru care impozitul reţinut de plătitorii de venituri este final, potrivit opţiunii contribuabililor, persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit, persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei şi nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, şi persoanele fizice care, în anul 2012, au realizat venituri din activităţi agricole cu impunere finală, din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată ori luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru utilizare ca atare.

Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei, vor completa în mod corespunzător numărul de surse sau categorii de venituri realizate, capitolul II ‘Date privind veniturile realizate, pe surse şi categorii de venit, în formularul – ‘Anexă nr… la Declaraţia privind veniturile realizate din România’, care se ataşează la declaraţia privind veniturile realizate.

Formularul 200 se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi online, în situaţia în care contribuabilii dispun de un certificat digital calificat, conform prevederilor legale.

Documentul se poate obţine de la sediul unităţilor fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul ANAF.

Nedepunerea Declaraţiei 200 până la data de 27 mai 2013 se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei, menţionează administraţia fiscală.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...