UE vrea să prelungească regulile mai relaxate privind ajutoarele pentru companii până la mijlocul lui 2022

Comisia Europeană a propus joi extinderea, până la data de 30 iunie 2022, a domeniului de aplicare a cadrului temporar privind ajutoarele de stat pentru companiile mici şi mijlocii afectate de coronavirus, informează Reuters.
AGERPRES - joi, 30 sept. 2021, 14:58
UE vrea să prelungească regulile mai relaxate privind ajutoarele pentru companii până la mijlocul lui 2022

Potrivit Executivului comunitar, care este responsabil şi de asigurarea unui mediu concurenţial corect în cele 27 de state membre, o prelungire a acestor reguli mai relaxate privind ajutoarele de stat ar ajuta statele membre să răspundă la decalajul de investiţii cu care unele companii se confruntă din cauza pandemiei de COVID-19. Comisia a subliniat că IMM-urile se bazează în mod normal pe finanţarea prin împrumuturi bancare şi ar putea fi şi mai îndatorate după criză, scrie Agerpres.

„Propunem o eliminare progresivă a măsurilor de sprijin în context de criză, pentru a permite statelor membre şi industriei să se ajusteze, acompaniate de măsuri pentru relansarea investiţiilor private în faza de revenire”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Comisia a propus extinderea măsurilor aprobate potrivit cadrului temporar privind ajutoarele de stat până în luna iunie a anului următor. O decizie finală va fi adoptată după ce statele membre UE îşi vor exprima observaţiile cu privire la proiectul de propunere a Comisiei.

Cadrul temporar a fost modificat pentru prima dată în luna martie 2020, pentru a oferi mai multe posibilităţi de a se obţine sprijin public pentru cercetarea, testarea şi producerea de produse relevante pentru combaterea pandemiei de coronavirus, precum şi pentru a proteja locurile de muncă şi pentru a sprijini în continuare economia. La 8 mai 2020, Comisia a extins a doua oară domeniul de aplicare al cadrului temporar pentru a include măsuri de recapitalizare şi de datorie subordonată.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...