Diverta estimează pentru acest an afaceri de 13 milioane euro

Reţeaua de librării Diverta estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 13 milioane euro, faţă de 12 milioane de euro în 2012, iar bugetul prevede şi trecerea pe profit în acest an, potrivit datelor prezentate luni de Octavian Radu, fondatorul grupului de firme RTC, din care face parte Diverta.
Economica.net - lun, 27 mai 2013, 11:38
Diverta estimează pentru acest an afaceri de 13 milioane euro

Anul trecut, Diverta a avut afaceri de 12 milioane de euro, în scădere faţă de 17 milioane euro în 2011, arată datele prezentate de Radu la conferinţa „Restructurarea, o măsură de însănătoşire a companiilor”, organizată de Ziarul Financiar.

În prima parte a anului 2010, Diverta a intrat în insolvenţă, având datorii de circa 10 milioane de euro şi credite de investiţii de 8,5 milioane de euro. Compania avea atunci o reţea de 65 de librării. Cifra de afaceri a companiei a fost de 48 milioane de euro în 2008, scăzând la 30 milioane de euro în 2009 şi la 22 milioane de euro în 2010.

„Îmi spune lumea că Diverta merge excelent, însă în realitate sunt mai puţini cumpărători decât în 2008, iar cei care cumpără cumpără la jumătate faţă de acum 5 ani. Dacă s-ar fi păstrat trendul din anii de dinainte de criză am fi ajuns la 60 milioane de euro cifră de afaceri”, a spus Radu.

Întrebat dacă Diverta este profitabilă în prezent, Radu a precizat că depinde de nivelul rulajului, foarte greu de estimat de la o lună la alta.

„Suntem peste buget, iar bugetul este peste linia de zero. Dar nu aş prezenta încă acest caz ca un succes story, trebuie să mai aşteptăm”, a precizat omul de afaceri care în 2008 deţinea afaceri cu un rulaj de 300 milioane de euro. Acum grupul de firme deţinut de Radu generează afaceri de peste 30 milioane de euro, unele dintr firme fiind vândute între timp.

El a arătat că cea mai dureroasă parte a procesului de restructurare a companiei a fost concedierea angajaţilor cu vechime.

„Am schimbat managementul, dar nu că făcuse greşeli, ci că ne-am dat seama că trebuie să închidem magazine, iar cei care le-au deschis erau destul de ataşaţi de oameni, de ceea ce creaseră în acele magazine (…). La toate diviziile am schimbat CEO (directorul executiv, n.r.) cu CFO (directorul financiar, n.r.). Un CFO nu are inimă”, a adăugat Radu.

Omul de afaceri estimează că în 5 ani îşi va achita toate datoriile către bănci, care în prezent se ridică la 27 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să între în grevă la începutul lunii viitoare, transmite agenția germană......
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...