Procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, în impas

Procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană (UE) rămâne blocat din cauza refuzului Ankarei de a-şi îndeplini obligaţiile, a anunţat luni, într-un comunicat, Consiliul UE după o reuniune la Bruxelles cu şeful diplomaţiei turce Ahmet Davutoglu, informează AFP.
Economica.net - lun, 27 mai 2013, 11:55
Procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, în impas

‘Uniunea Europeană constată cu părere de rău că, în pofida solicitărilor sale repetate, Turcia refuză în continuare să-şi îndeplinească obligaţiile’, se precizează în comunicat.

‘Uniunea Europeană constată de asemenea că Turcia nu a făcut niciun progres către normalizarea relaţiilor sale cu Republica Cipru’ a cărei parte de nord este ocupată de trupele turceşti din 1974, adaugă comunicatul.

Totuşi, UE s-a arătat dispusă să facă un gest în acest sens. ‘Sperăm că putem deschide în iunie un nou capitol de negocieri, capitolul 22, cel referitor la politica regională’, a anunţat în cursul unei conferinţe de presă şeful diplomaţiei irlandeze, Eamon Gilmore, a cărui ţară asigură preşedinţia Consiliului UE până la 30 iunie.

Însă Turcia trebuie să dea dovadă de bunăvoinţă, a insistat comisarul european pentru extindere, Stefan Füle. ‘Cheia îmbunătăţirii negocierilor este acordul de readmisie cu UE’, pe care Turcia trebuie să-l semneze şi implementeze, a adăugat el.

Acest acord este esenţial pentru îmbunătăţirea luptei împotriva imigraţiei ilegale în UE, pentru că Turcia a devenit un punct de trecere către Grecia. În schimbul semnării acestui acord parafat de Ankara în 2012, UE va fi de acord să faciliteze acordarea de vize pentru cetăţenii turci.

Şeful diplomaţiei turce nu şi-a ascuns iritarea faţă de blocarea acestui proces. ‘Cu o floare nu se face primăvară’, a declarat Ahmet Davutoglu în cadrul unei conferinţe de presă cu Eamon Gilmore şi Stefan Füle.

‘Şaptesprezece capitole (din 35) sunt blocate din motive politice. Trebuie deblocat procesul, pentru că, în acest ritm, va dura cincizeci ani pentru finalizarea sa’, a insistat el.

Davutoglu a cerut totodată deschiderea capitolelor privind relaţiile externe. ‘Noi credem vă avem nevoie de o nouă perspectivă strategică în relaţiile noastre’, a mai spus şeful diplomaţiei turce.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...