Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași urmează să-și extindă activitatea în Ismail, Cernăuţi, Odessa și Orhei

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi intenţionează să îşi extindă activitatea în patru mari oraşe din Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat, sâmbătă, la Botoşani rectorul instituţiei, Tudorel Toader.
AGERPRES - sâm, 02 oct. 2021, 16:08
Universitatea

Potrivit acestuia, UAIC a demarat demersurile pentru înfiinţarea unor extensiuni în oraşele Ismail, Cernăuţi şi Odessa din Ucraina, dar şi în municipiul Orhei din Republica Moldova.

În prezent, UAIC are extensiuni în municipiile Chişinău şi Bălţi, din Republica Moldova.

„Suntem într-un stadiu relativ avansat de a iniţia şi alte extensiuni, la Ismail, la Cernăuţi, la Odesa, la Orhei. Practic, deosebire între studenţi nu există. Aceeaşi materie, aceiaşi profesori, acelaşi conţinut educaţional, aceeaşi diplomă, cu aceeaşi vocaţie de a profesa. Deosebirea pare terminologică. Filiala este ceea ce numim în ţară, extensiunea este ceea ce dezvoltăm peste hotare, în Republica Moldova sau Ucraina, cu acelaşi conţinut, cu acelaşi statut, doar că în extensiune depăşim graniţa României”, a afirmat Toader.

Acesta a precizat că finanţarea activităţilor externe este asigurată „tot de la buget”, subliniind că sumele alocate pentru un student din afara graniţelor României sunt de 2,5 ori mai mari decât în ţară.

Rectorul UAIC a participat, sâmbătă, la deschiderea anului universitar 2021-2022 la filiala din Botoşani.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...