A murit Bernard Tapie, controversat om de afaceri, politician, prezentator tv

Fostul politician şi om de afaceri francez Bernard Tapie a murit de cancer la vârsta de 78 de ani, a anunţat duminică familia sa pentru grupul de presă francez La Provence, la care Tapie era acţionar majoritar, transmite AFP.
AGERPRES - Dum, 03 oct. 2021, 11:59
A murit Bernard Tapie, controversat om de afaceri, politician, prezentator tv

„Dominique Tapie şi copiii anunţă cu infinită durere decesul soţului şi tatălui lor, Bernard Tapie, în această duminică de 3 octombrie, la ora 8:40, ca urmare a unui cancer”, se menţionează în comunicatul trimis grupului la Provence, scrie Agerpres.

Pe contul său de Instagram, Stéphane Tapie, unul dintre fiii lui Tapie senior, a confirmat informaţia printr-un mesaj succint – „La revedere Phoenix-ul meu” -, ca legendă la o fotografie în alb şi negru în care apare alături de tatăl său.

Potrivit EFE, Tapie, cunoscut pentru achiziţia şi apoi vânzarea mărcii Adidas şi pentru perioada în care a fost preşedinte al clubului de fotbal Olympique Marseille, a fost diagnosticat în 2017 cu cancer la stomac.

Tapie, omul cu o mie de feţe care de-a lungul vieţii a condus firme, companii mass media, a fost prezentator de televiziune, deputat şi eurodeputat, s-a aflat în ultimele decenii în vizorul presei pentru implicarea sa în mai multe scandaluri judiciare, notează agenţia de presă spaniolă. Între ele, polemicul arbitraj privind vânzarea Adidas – care a implicat-o şi pe fosta directoare a Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, la vremea aceea ministru de finanţe al lui Nicolas Sarkozy – care i-a adus peste 400 de milioane de euro în 2008.

Totodată, în 1994 i s-a interzis să mai deţină vreo funcţie de conducere la Olympique Marseille pentru nereguli economice şi sportive în timpul mandatului său.

În ciuda faptului că starea sa de sănătate se degradase în ultimele luni, Tapie a continuat să apară în mass media pentru a comenta teme de actualitate politică. În luna aprilie a fost victima unui jaf cu violenţă la domiciliul său, unde atât el, cât şi soţia sa au fost legaţi la mâini şi loviţi de hoţi, care au fugit cu bijuterii şi ceasuri.

În mai, Tapie a renunţat să mai facă recurs la ultima decizie judecătorească în scandalul Adidas. Un alt fiu al său, Laurent, a explicat presei cu acel prilej motivaţia acestei decizii: „Au apărut noi tumori, probabilitatea statistică este teribilă”.

Tapie va fi înmormântat la Marsilia, „oraşul inimii sale”, conform dorinţelor sale, a explicat familia.

Potrivit Reuters, premierul francez Jean Castex i-a adus un omagiu lui Tapie, descriindu-l drept „un luptător”.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...