Doi cetăţeni români se află printre persoanele decedate în urma prăbuşirii, duminică, a unui avion de mici dimensiuni lângă Milano, informează Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE), scrie Agerpres.
„Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Milano, s-a autosesizat în urma informaţiilor publicate de presa italiană cu privire la prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni la periferia oraşului Milano şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile italiene pentru a obţine informaţii referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate. Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile italiene reprezentanţilor oficiului consular, din cercetările efectuate până la acest moment, rezultă că printre persoanele decedate se află doi cetăţeni români, cu dublă cetăţenie”, se precizează într-o informare transmisă de MAE.
Totodată, conform sursei citate, oficiul consular al României în Italia nu a primit, până la acest moment, solicitări de asistenţă consulară cu privire la acest incident.
„Consulatul General al României la Milano continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale, inclusiv cu privire la procedurile specifice, respectiv facilitarea repatrierii corpurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces”, se mai menţionează în informarea MAE.
Ştirea iniţială
Aparatul, un Pilatus PC-12 care decolase de pe aeroportul milanez Linate cu destinaţia Olbia din Sardinia, sudul Italiei, s-a prăbuşit la cinci minute după decolare, la începutul după-amiezii, la San Donato Milanese, o comună cu circa 30.000 de locuitori la sud-est de capitala Lombardiei, potrivit cotidianului milanez Corriere della Sera.
Avionul a luat foc după ce s-a izbit de o clădire de birouri goală în curs de renovare. Pilotul, un român de 30 de ani, şi cei şapte pasageri, printre care un copil, au decedat, adaugă Il Corriere.
Clădirea de birouri, unde se află de asemenea un parking pentru autobuze, se află lângă staţia de metrou San Donato, care leagă oraşul de Milano.
„Avionul avea un motor în flăcări şi a căzut în picaj, fără a face manevre, pur şi simplu s-a prăbuşit”, potrivit unui martor citat de cotidian.
Pilatus PC-12 este un avion comercial monomotor cu turbopropulsor, care poate fi utilizat de asemenea drept cargo sau pentru transportarea a maxim 9 pasageri.
Agenţia naţională de securitate aeriană a Italiei a declanşat o anchetă.