Scandal internaţional – Pandora Papers – Doi politicieni români implicați, preşedinţi, premieri, regi, vedete, acuzaţi de evaziune fiscală într-o anchetă a jurnaliştilor de investigaţie ICIJ

Mai mulţi lideri de stat, printre care premierul Cehiei, regele Iordaniei sau preşedinţii kenyan şi ecuadorian, au ascuns bunuri prin societăţi offshore, în special în scop de evaziune fiscală, potrivit unei anchete publicate duminică de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), informează AFP. Conform ICIJ, și doi politicieni români ar fi implicați în scandal.
AGERPRES - Dum, 03 oct. 2021, 21:34
Scandal internaţional - Pandora Papers - Doi politicieni români implicați, preşedinţi, premieri, regi, vedete, acuzaţi de evaziune fiscală într-o anchetă a jurnaliştilor de investigaţie ICIJ

Ancheta, denumită „Pandora Papers„, la care au colaborat circa 600 de jurnalişti, se bazează pe circa 11,9 milioane de documente, ce provin de la 14 societăţi de servicii financiare, şi a scos la iveală peste 29.000 de societăţi offshore, scrie Agerpres.

Potrivit acestor documente, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a înfiinţat cel puţin 30 de societăţi offshore, în ţări sau teritorii cu fiscalitate avantajoasă. Prin intermediul acestor entităţi, el a cumpărat 14 proprietăţi de lux în SUA şi Regatul Unit, în valoare de peste 106 milioane de dolari.

În ceea ce-l priveşte pe premierul ceh Andrej Babis, el a plasat 22 de milioane de dolari în societăţi paravan ce au servit la finanţarea achiziţionării castelului Bigaud, o mare proprietate situată la Mougins, în sudul Franţei.

Preşedintele ecuadorian Guillermo Lasso a depus fonduri în două trusturi al căror sediu se află în SUA, în Dakota de Sud.

În total, ICIJ a descoperit legături între active offshore şi 336 de lideri şi responsabili politici de prim rang, care au înfiinţat aproape 1000 de societăţi, dintre care mai mult de două treimi în Insulele Virgine britanice.

Printre persoanele expuse se află de asemenea cântăreaţa columbiană Shakira, manechinul german Claudia Schiffer sau legenda indiană a cricketului Sachin Tendulkar.

În majoritatea ţărilor, aceste fapte nu sunt pasibile de urmăriri penale, însă în cadrul liderilor de stat ICIJ pune în balanţă discursurile anti-corupţie susţinute de unii dintre ei şi plasamentele lor în paradisuri fiscale.

Înfiinţat în 1997 de Centrul American pentru Integritate Publică, ICIJ a devenit o entitate independentă în 2017. Reţeaua sa numără 280 de jurnalişti de investigaţie din peste 100 de ţări şi teritorii, precum şi circa 100 de media partenere.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...