„Autostrada Ford”: Au fost montate primele indicatoare de drum expres din România VIDEO

Pasionații de infrastructură au postat luni imagini noi de pe tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova - Pitești, în care apar și primele indicatoare de drum expres din România. Indicativul șoselei noi este "DEx12" și este colorat în alb pe fond roșu.
Anemona Andone - lun, 04 oct. 2021, 12:54

În imagini mai apare și un indicator cu limită de viteză de 100 kilometri/oră, care stârnește nemulțumirea pasionaților de infrastructură. Ei speră ca înainte de inaugurarea noului tronson de drum expres să fie modificat Codul Rutier, astfel încât să fie permisă o viteză de circulație mai mare.

indicator DX12

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cei 40 de kilometri ai tronsonului 2 din Drumul Expres Craiova – Pitești erau programați pentru inaugurare în 2021. Stadiul lucrărilor pe cele două loturi ale tronsonului era de aproape 89%, respectiv 86%, potrivit celei mai recente raportări, din iulie.

Rămâne de văzut dacă prima bucată de drum expres din România va fi inaugurată anul acesta.

Amintim că tronsonul 2 a fost împărțit în două loturi la licitații. Ambele loturi ale tronsonului 2 au fost câștigate de Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL.

Lotul 2 (21,35 km) – Varianta de ocolire SLATINA – se întinde intre km 36+200– km 57+550. Acesta traverseaza teritoriile administrative ale următoarelor localități: Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina și Valea Mare.

Prin execuția lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Balș, iar prin execuția lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Slatina, prin redirecționarea traficului greu în afara acestor localități.

FOTO – VIDEO: Drumul Expres Craiova Pitesti DX12 Tronson 2 UMB (sursa: MND).

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...