Primăria Timişoara încheie un nou contract cu Colterm pentru delegarea serviciului de alimentare cu căldură a oraşului

Consilierii locali timişoreni sunt chemaţi, marţi după-amiaza, la o şedinţă AGA a Colterm, pentru aprobarea Contractului de delegare către Colterm a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în regim centralizat în municipiul Timişoara, pentru următorii cinci ani.
AGERPRES - mar, 05 oct. 2021, 10:23
Primăria Timişoara încheie un nou contract cu Colterm pentru delegarea serviciului de alimentare cu căldură a oraşului

Vechiul contract de delegare a activităţii de termoficare a fost încheiat în 2006, pe 15 ani, expirând anul acesta. De aceea, noul contract, în conformitate cu avizul primit de la Consiliul Concurenţei, va fi încheiat pe o perioadă de cinci ani. Documentul a fost redactat în ultimele luni de specialiştii Primăriei Timişoara, împreună cu cei ai Colterm şi cu sprijinul echipei de avocaţi angajate pentru sprijinirea municipalităţii în chestiunile juridice legate de termoficarea centralizată a oraşului, a anunţat Biroul de presă al Primăriei Timişoara, scrie Agerpres.

„Explozia preţurilor la energie, la nivel naţional, coroborat cu managementul dezastruos din ultimii ani, a dus Colterm într-o situaţie extrem de dificilă. De aceea, în ultimele luni, cu ajutorul specialiştilor, am lucrat intens la redactarea acestui document, pentru ca după 15 ani să avem un contract bine făcut. Avem nevoie de o bază ordonată, curată, pe care putem construi. Odată cu încheierea acestui contract, ne asigurăm că serviciul de termoficare din municipiu se desfăşoară în conformitate cu legislaţia, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Până anul acesta, municipiul Timişoara avea încheiate cu Colterm trei contracte, respectiv două de concesiune pe o perioadă de 49 de ani şi unul de delegare pe o perioadă de 15 ani, lipsa de coerenţă creând mai multe probleme administrative. În contextul expirării perioadei contractului de delegare şi pentru că perioada de 49 de ani nu mai corespunde normelor actuale în materie de concurenţă, cele trei contracte vor fi unificate într-unul singur, uşor de înţeles şi de implementat, dar mai ales redactat în conformitate cu prevederile legale, spune edilul.

Şedinţa de plen va fi urmată de o întrunire a Adunării Generale a Acţionarilor Colterm S.A., în cadrul căreia va fi ales şi noul Consiliu de Administraţie al societăţii de termoficare, format din candidaţi selectaţi în urma unui concurs deschis organizat cu sprijinul unor specialişti în resurse umane.

Te-ar mai putea interesa și
AFM organizează o sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare în perioada 22 – 28 noiembrie
AFM organizează o sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare în perioada 22 – 28 noiembrie
Administraţia Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere în vederea validării dealerilor, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini......
CPE anunță că devine o compania cu capital 100% românesc, după preluarea participației deținută de Custom Group
CPE anunță că devine o compania cu capital 100% românesc, după preluarea participației deținută de Custom Group
Furnizorul de soluții de tehnologie pentru retail, aviație și logistică CPE România anunță că preia totalitatea acțiunilor ...
Marea Neagră a fost scoasă la licitație. Pescarii au închiriat deja trei loturi. Cât costă metrul pătrat
Marea Neagră a fost scoasă la licitație. Pescarii au închiriat deja trei loturi. Cât costă metrul pătrat
Marea Neagră a fost scoasă la licitație. În premieră pentru România, luciul de apă poate fi închiriat de pescari, ...
Ministrul Culturii Raluca Turcan anunță o investiție de peste 2 milioane de euro în Bastionul Soldisch şi Centrul ASTRA pentru Educaţie, din orașul Sibiu
Ministrul Culturii Raluca Turcan anunță o investiție de peste 2 milioane de euro în Bastionul Soldisch şi Centrul ASTRA ...
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că urmează o investiţie de ...