CE va cere Google propuneri îmbunătăţite pentru închiderea investigaţiei privind motorul de căutare

Comisia Europeană (CE) va cere Google să îşi îmbunătăţească propunerile pentru închiderea unei investigaţii antitrust referitoare la modul în care operează motorul de căutare, a declarat marţi comisarul pentru Concurenţă Joaquin Almunia, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 28 mai 2013, 13:47
CE va cere Google propuneri îmbunătăţite pentru închiderea investigaţiei privind motorul de căutare

Almunia a spus în Parlamentul European că operatorii de servicii concurente celor ale Google şi utilizatorii vor dispune de o lună în plus, dincolo de termenul iniţial de 27 mai, pentru a răspunde propunerilor Google.

„Comisia Europeană va analiza răspunsurile şi este aproape 100% sigur că Google va trebui să îşi îmbunătăţească propunerile”, a afirmat Almunia.

El nu a precizat domeniile în care Google trebuie să facă modificări.

Comisia Europeană a stabilit că Google deţine o poziţie dominantă în Europa în domeniul serviciilor de căutare şi al publicităţii asociate şi poate din acest motiv să afecteze concurenţa.

Almunia a preferat un acord cu Google pentru închiderea investigaţiei antitrust, în timp ce companiile concurente au cerut ca Google să fie obligată să îşi schimbe practicile.

Google a propus modificarea paginii de căutare, astfel încât serviciile proprii să fie diferenţiate de cele ale companiilor concurente, timp de cinci ani, pentru închiderea investigaţiei antitrust. Astfel, Google s-a oferit să diferenţieze serviciile proprii de căutare de alte link-uri nou create, către trei servicii de căutare concurente, plasate vizibil.

Google va oferi tuturor site-urilor posibilitatea de a nu permite includerea conţinutului lor în serviciile sale specializate, asigurând în acelaşi timp că decizia nu va afecta poziţia acestor site-uri în rezultatele motorului său general de căutare.

Site-urile specializate de căutare concentrate pe căutarea de produse sau pe interogări cu caracter local vor putea să marcheze anumite categorii de informaţii astfel încât acestea să nu fie înregistrate sau folosite de Google.

Publisherii de ziare vor avea la dispoziţie un mecanism prin care vor controla pagină cu pagină afişarea conţinutului lor pe Google News.

Google nu va mai include în acordurile cu publisherii vreo obligaţie scrisă sau nescrisă de a colabora exclusiv cu Google în domeniul publicităţii prin serviciile de căutare online. În plus, companiile de publicitate nu vor mai fi împiedicate prin contract să efectueze campanii de promovare pe platforme concurente.

„Credem că propunerile înaintate Comisiei Europene rezolvă problemele ridicate. Continuăm să colaborăm cu CE pentru închiderea cazului”, a declarat Al Verney, purtător de cuvânt al Google la Bruxelles.

Companiile concurente consideră că propunerile Google sunt insuficiente.

„Actualul set de propuneri este inacceptabil, fiind improbabil să poată fi îmbunătăţite astfel încât să elimine discriminarea şi să restaureze concurenţa”, a declarat David Wood, jurist care reprezintă grupul industrial ICOMP, din care fac parte Microsoft şi Foundem, operatorul britanic al unui site de comparare a produselor.

În luna ianuarie, Comisia Federală pentru Comerţ din SUA a conchis că Google este motivată în activitatea sa mai mult de îmbunătăţirea rezultatelor căutărilor decât de împiedicarea concurenţei.

Google se confruntă cu o nouă investigaţie antitrust a instituţiei americane, referitoare la posibila folosire a poziţiei de lider pe piaţa publicităţii online pe dispozitive mobile pentru împiedicarea concurenţei, au declarat în această lună surse apropiate situaţiei.

Sistemul de operare Android al Google pentru telefoane mobile şi tablete, precum şi divizia Mobility sunt şi în atenţia lui Almunia.

„Am primit o plângere legată de anumite aspecte ale sistemului Android. Nu am decis încă dacă vom deschide sau nu o investigaţie”, a spus Almunia.

Comisia Europeană a trimis Motorola Mobility o plângere, în luna mai, pentru folosirea abuzivă a poziţiei dominante, în cadrul unei investigaţii legată de patentele tehnologiei folosite în fabricarea iPhone şi iPad.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...