FMI a înrăutăţit prognoza de creştere a economiei Chinei la 7,75% în 2013

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei Chinei în acest an, de la 8% la 7,75%, pe fondul problemelor legate de exporturile slabe şi al mediului economic internaţional dificil, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 29 mai 2013, 06:54
FMI a înrăutăţit prognoza de creştere a economiei Chinei la 7,75% în 2013

Prognoza FMI privind a doua economie mondială vine după ce în 2013 o serie de economişti privaţi şi-au înrăutăţit prognozele de creştere a economiei chineze din cauza producţiei industriale slabe şi a datelor privind investiţiile în aprilie.

Totuşi, estimarea FMI este peste cea a Guvernului de la Beijing, care se aşteaptă la un avans de 7,5% al economiei chineze în 2013, dar în linie cu prognozele recente ale Merrill Lynch (care se aşteaptă la o creştere de 7,6%, de la 8%), Standard Chartered (care şi-a redus estimările la 7,7% de la 8,3%) şi ING (care indică o expansiune de 7,8%, de la 9%).

China trebuie să adopte noi reforme pentru liberalizarea economiei şi reducerea implicării Guvernului în economie, pentru a permite un rol mai important al forţelor pieţei, se arată în raportul FMI.

‘Ritmul de creştere a economiei ar trebui să avanseze moderat în a doua jumătate a acestui an din cauza restricţiilor la creditare şi a redresării uşoare a economiei mondiale’, a declarat directorul general adjunct al Fondului Monetar Internaţional, David Lipton.

Potrivit acestuia, permiterea unei concurenţe mai ridicate în sectoare considerare strategice va îmbunătăţi ritmul de creştere al economiei.

Prioritatea Chinei ar trebui să fie ţinerea sub control a creşterii finanţării sociale, pentru a nu provoca probleme financiare.

Ritmul de creştere al economiei Chinei a încetinit în primul trimestru din 2013 la 7,7%, faţă de 7,9% în ultimele trei luni din 2012, dar uşor peste ţinta de 7,5% stabilită de Guvern pentru 2013.

În 2012, Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat un avans de 7,8%, cel mai slab ritm de creştere din 1999. Cea mai recentă estimare a Băncii Mondiale reduce prognoza de creştere a economiei Chinei la 8,3% în 2013, din cauza eforturilor autorităţilor de la Beijing de restructurare a economiei.

În strategia economică pe 2013 prezentată recent de autorităţile de la Beijing, obiectivul de creştere economică a fost fixat la 7,5%, un nivel pe care China abia a reuşit să-l atingă în 2012, când ritmul de creştere a coborât la 7,8%, cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani.

De asemenea, deficitul fiscal preconizat pentru acest an este de 1.200 miliarde yuani (192,8 miliarde de dolari) sau 2,0% din PIB, în creştere faţă de deficitul de 850 miliarde de yuani sau 1,6% din PIB anul trecut. Ţinta de inflaţie pentru acest an a fost stabilită la 3,5% cu 0,5 puncte procentuale mai mică decât ţinta de inflaţie fixată pentru 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...