SUA vor o relație comercială „responsabilă” cu China

Şefa Biroului pentru Politici Comerciale al SUA (USTR), Katherine Tai, a avut o întrevedere vineri seară cu vicepremierul chinez Liu He pentru a discuta despre practicile comerciale chineze pe care Washingtonul le consideră neloiale, cu obiectivul de a stabili "o relaţie comercială gestionată în mod responsabil", notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 09 oct. 2021, 09:44
SUA vor o relație comercială

Aceasta a fost a doua întâlnire dintre cei doi negociatori-şefi însărcinaţi cu comerţul, care vor avea destule de făcut pentru a restabili relaţiile afectate de fostul preşedinte american Donald Trump, în pofida armistiţiului semnat în ianuarie 2020 între cele două ţări.

Katherine Tai şi Liu He s-au întâlnit pentru prima dată în mai.

Întrevederea de vineri a fost „o oportunitate pentru Statele Unite şi China de a se angaja să clădească o relaţie de afaceri gestionată în mod responsabil, deoarece afectează nu numai popoarele noastre, ci şi întreaga lume”, a explicat o responsabilă a USTR, sub acoperirea anonimatului.

În plus, ambasadoarea Tai a detaliat îngrijorările Statelor Unite cu privire la „practicile necomerciale ale statului chinez şi modul în care politica Beijingului afectează muncitorii, fermierii şi antreprenorii americani”, a comunicat USTR într-un raport.

Administraţia Biden, ca şi administraţia Trump înaintea sa, deplânge subvenţiile masive acordate de guvernul chinez întreprinderilor de stat, transferul forţat de tehnologie, care obligă companiile străine să îşi împărtăşească tehnologia pentru a face afaceri în China, sau nerespectarea a proprietăţii intelectuale.

Aceste practici anticoncurenţiale au adâncit de-a lungul timpului deficitul comercial american cu China.

În 2019, anul precedent pandemiei, acesta a crescut la 344 miliarde de dolari numai pentru bunuri, potrivit datelor Departamentului de Comerţ al SUA.

În primele opt luni ale acestui an, el a fost de 218,9 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate marţi.

Întrevederea a fost, de asemenea, menită „să evalueze” progresele Chinei în implementarea acordului de fază 1 care a fost semnat în ianuarie 2020 cu administraţia Donald Trump.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...