Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei, după trei şedinţe consecutive de creştere

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,73% în prima parte a zilei, după ce în precedentele trei şedinţe a crescut cu 0,85%, iar cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea nu a depăşit 6 milioane lei.
Economica.net - mie, 29 mai 2013, 10:41
Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei, după trei şedinţe consecutive de creştere

Piaţa a început să scadă încă din primele minute şi, la fel ca în precedentele şedinţe, rulajele au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni. La mijlocul şedinţei, tranzacţii mai mari de 50.000 de lei înregistrau acţiuni emise de doar 9 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 5,9 milioane lei (1,3 milioane euro), valoare de 2,5 ori sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 15 milioane lei (3,5 milioane euro). Mai mult de jumătate din lichiditatea de miercuri a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Erste (1,4 milioane lei) şi Transgaz (1,6 milioane lei, din care două deal-uri în sumă de 1,3 milioane lei).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,58% în prima parte a şedinţei, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,97%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI s-a plasat cu 0,57% sub închiderea de marţi. Indicele reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea (FP).

Cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK, au scăzut cu 0,69% şi, respectiv, cu 0,61%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, precum şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Cu acţiunile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piaţă, au fost realizate doar 19 operaţiuni, în valoare de 268.000 de lei. Aceste titluri au fost printre singurele al căror preţ a crescut, cu 0,23%, la 0,6585 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,1%, linia fiind urmată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, unde corecţiile au fost de până la 0,7%. Bursa din Rusia a consemnat cea mai vizibilă scădere, de 2%.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...