Casa Seniorilor Premium, familia în care bunicii sunt monitorizați medical 24 de ore din 24 – Cel mai mare centru rezidențial pentru persoanele în vârstă din sudul Capitalei

Sănătatea este principala preocupare a românilor de vârsta a treia, mai ales în contextul pandemiei cu care ne confruntăm. 5 din 10 pensionari se simt excluși din punct de vedere social din cauza bolilor de care suferă, potrivit unui recent studiu realizat de compania de cercetare Novel. Teama că suferințele lor se agravează şi că cei dragi nu îi mai pot îngriji acasă îi determină să aleagă centrele speciale pentru vârstnici.
Ion Dobreanu - mar, 12 oct. 2021, 13:03
Casa Seniorilor Premium, familia în care bunicii sunt monitorizați medical 24 de ore din 24 - Cel mai mare centru rezidențial pentru persoanele în vârstă din sudul Capitalei

Casa Seniorilor Premium, familia în care bunicii și părinții sunt monitorizați medical 24 de ore din 24, îi convinge pe vizitatori pe loc că este cea mai bună alegere pentru cei pe care îi iubesc atât de mult. În plus, rezolvă și apăsătoarea problemă a singurătății. Vizitele sporadice ale celor din familie la domiciliu cu greu reușesc să compenseze nevoia de interacțiune afectivă.

Bunicii îngrijiți în centre rezidențiale de specialitate se simt mult mai în siguranță când știu că sănătatea lor este pe mâini bune! La Casa Seniorilor Premium ei sunt atent monitorizați de medicul geriatru aflat la centru și primesc asistență medicală zi și noapte.

Tensiunea, pulsul, temperatura sunt verificate în fiecare dimineață și seară și ori de câte ori este nevoie.

Cei care suferă de Alzheimer sunt constant monitorizați și antrenați zilnic în activități de terapie ocupațională, benefice pentru creier.

Desenul, pictura, scrisul de mână, crearea de obiecte din diverse materiale, dansul și vizionarea de filme le stimulează memoria, creativitatea, motricitatea și le îmbunătățesc considerabil starea de spirit.

Odată cu înaintarea în vârstă, depresia poate crea mari probleme, iar consilierea psihologică devine esențială.

La Casa Seniorilor Premium rezidenții beneficiază zilnic de suport psihologic, atât în ședințe individuale, cât și în cadrul activităților de grup. Ei se relaxează vizionând filme în sala de cinema, bucurându-se de aer curat în curtea generoasă sau mergând în scurte excursii.

„Echipa noastră pune rezidenții pe primul loc! Prin munca noastră ne dorim să îmbunătățim calitatea vieţii pentru vârstnici. Facem tot ce trebuie pentru menţinerea unei stări bune de sănătate fizică și emoțională, de independenţă şi implicare în activităţi interactive care mențin și intensifică bucuria de a trăi. La Casa Seniorilor Premium beneficiarii uită de singurătate pentru că sunt zilnic antrenați în activități interesante prin care socializează. Suntem o adevărată familie în care bunicii știu și simt că sunt iubiți și îngrijiți de personal medical specializat, gata să intervină în orice moment“, declară directorul centrului, dr. Mihaela Marinescu.

Un rol foarte important în menținerea unei bune stări de sănătate a vârstnicilor îl are kinetoterapia. În fiecare zi, la Casa Seniorilor Premium, specialistul nostru se asigură că beneficiarii își redobȃndesc forța musculară, controlul și echilibrul, iar traumatismele lor sunt corectate.

Cercetările arată că un alt criteriu important luat în calcul la alegerea unui centru rezidențial pentru vârstnici este hrana. La Casa Seniorilor Premium avem mare grijă ca beneficiarii să primească mereu mâncare de calitate, dieta fiind stabilită în funcție de afecțiunile fiecăruia.

Alegerea unui centru rezidențial pentru vârstnici se face și în funcție de facilitățile de cazare. Casa Seniorilor Premium oferă și condiții excelente de cazare în camere dotate cu paturi și grupuri sanitare adaptate stării de sănătate a fiecărui beneficiar.
Cel mai mare centru rezidențial pentru persoanele în vârstă din sudul Capitalei are o suprafaţă de peste 4.720 mp2, este dispus pe patru niveluri şi are o capacitate totală de cazare de 86 de locuri.

Situat în Bucureşti, sector 4, Aleea Moldoviţa nr. 5, Casa Seniorilor by Premium Wellness este acel “acasă” dincolo de locuința bunicilor, acoperind toate nevoile specifice vârstei a treia.

Ne puteți contacta pe pagina oficială de Facebook Casa Seniorilor by Premium Wellness sau la datele de contact de pe site-ul https://www.casaseniorilorpremium.ro/.

Te-ar mai putea interesa și
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat miercuri preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, informează......
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte ...
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...