Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, a declarat agenţiei MEDIAFAX că principalul beneficiar al ordonanţei este Poşta Română, companie care, în lipsa acestei măsuri, ar fi intrat în faliment din 6 iunie, când datoria devenea exigibilă.
Potrivit sursei citate, principala modificare indusă de actul normativ este că acele companii cu datorii care au fost verificate recent de ANAF vor putea solicita eşalonarea datoriilor.
Ministrul a arătat că Poşta Română a fost verificată în 2003 de ANAF, iar recent a fost supusă unui nou control, având însă acum posibilitatea de a cere eşalonarea datoriilor.
Nica a adăugat că Guvernul va solicita Comisiei Europene acordul pentru transformarea în acţiuni a datoriilor istorice ale Poştei Române, iar datoria către ANAF, de 107 milioane lei, va fi astfel eşalonată, în baza ordonanţei de urgenţă avizată de către Executiv.