Francois Hollande: Comisia Europeană nu poate dicta Franţei ce trebuie să facă

Comisia Europeană nu poate dicta Franţei ce trebuie să facă, a declarat miercuri preşedintele Francois Hollande, după ce Bruxellesul a îndemnat Parisul să iniţieze reforma pensiilor anul acesta, relatează AFP.
Economica.net - mie, 29 mai 2013, 19:15
Francois Hollande: Comisia Europeană nu poate dicta Franţei ce trebuie să facă

„Comisia Europeană nu ne poate dicta ce trebuie să facem. A comunicat pur şi simplu că Franţa trebuie să îşi stabilizeze situaţia bugetară”, a declarat şeful statului francez.

„În privinţa reformelor structurale, în special a reformei pensiilor, doar noi putem stabili care va fi calea cea bună pentru atingerea obiectivului”, a insistat el.

Comisia Europeană a îndemnat miercuri Franţa să iniţieze reforma sistemului de pensii şi a pieţei muncii, în schimbul acordării unui termen de doi ani pentru aducerea deficitului public sub nivelul de 3%.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...