Consiliul Director al FMI va evalua acordul cu România pe 26 iunie

Consiliul Director al FMI va analiza pe 26 iunie dacă România a îndeplinit precondiţiile pentru finalizarea cu succes a acordului cu instituţia finaciară, iar în cazul unei evaluări negative înţelegerea va expira de facto, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Economica.net - mie, 29 mai 2013, 18:26
Consiliul Director al FMI va evalua acordul cu România pe 26 iunie

Principalele precondiţii sunt achitarea arieratelor de către autorităţile locale şi privatizarea CFR Marfă.

Achitarea arieratelor de către autorităţile locale este un angajament asumate constant de România în negocierile cu FMI şi nerespectat de fiecare dată.

Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul săptămânii trecute, că problema arieratelor nu este rezolvată, arătând însă că aceasta poate fi soluţionată până când se reuneşte boardul FMI.

Board-ul FMI a aprobat în martie extinderea cu trei luni, până în luna iunie, a acordului cu România, astfel încât autorităţile de la Bucureşti să aibă timp să îndeplinească obiectivele asumate în relaţia cu instituţia financiară.

Guvernul a anunţat că intenţionează să încheie un nou acord cu FMI în vara acestui an.

România are în derulare un acord preventiv cu FMI şi UE de 5 miliarde euro, fonduri care sunt accesate doar în caz de necesitate. În luna ianuarie o misiune comună a experţiilor internaţionali a negociat cu Guvernul mai multe măsuri de reforme structurale şi privatizări care ar urma să fie implementate pentru ca înţelegerea să poată fi încheiată, cu o întârziere de trei luni faţă de programul iniţial.

Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înţelegerii începute în 2009.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...