Scăderea de săptămâna trecută a întrerupt avansul puternic înregistrat de piaţa niponă de la începutul anului, potrivit MarketWatch.
Dolarul s-a depreciat în timpul tranzacţiilor din Asia până la un minim de 100,56 yeni joi, de la un maxim al şedinţei de 101,54 yeni, dar a revenit ulterior până la 100,87 yeni, potrivit Wall Street Journal.
„Adevărul este că a fost înregistrată o creştere atât de mare şi atât de repede, încât o corecţie era necesară de mult timp”, a delarat Kenichi Hirano, analist la firma Tachibana Securities.
Traderi au declarat pentru Wall Street Journal că evoluţia a fost cauzată de vânzări ale investitorilor mari pe piaţa contractelor futures, atât pe cea pentru acţiuni cât şi pe cea valutară.
În contextul variaţiilor de pe piaţa valutară, acţiunile exportatorilor, care beneficiază de pe urma unui yen mai slab, au consemnat declinuri majore. Sharp a scăzut cu 7,3%, retailerul de îmbrăcăminte Fast Retailer a coborât cu peste 11%, iar Hino Motors cu 6,1%, notează MarketWatch.
Restul pieţelor din Asia au înregistrat în cea mai mare parte scăderi temperate. Bursa din Australia a pierdut 0,9%, din cauza declinului cotaţiilor unor companii minere şi a unor date slabe. Indicatorul Hang Seng al pieţei din Hong Kong a scăzut cu 0,4%, iar Shanghai Compozit cu 0,2%.
Bursele din Taiwan şi Coreea de Sud au avut de asemenea o evoluţie negativă, cu scăderi de 1,1%, respectiv 0,1%.
Piaţa de capital din SUA a închis şedinţa de miercuri pe scădere, cu Dow Jones şi S&P 500 în declin cu câte 0,7%.