Hyundai își face propria uzină de semiconductori

Directorul operațional al Hyundai Motor a anunțat că producătorul de automobile dorește să dezvolte semiconductori pe cont propriu pentru a își reduce dependența de producătorii acestora.
Robert Stan - joi, 14 oct. 2021, 22:14
Hyundai își face propria uzină de semiconductori

După o perioadă grea în care criza de semiconductori a afectat grav asamblarea de vehicule, constructorii de mașini caută soluții pentru ca astfel de episoade să nu se repete. Astfel, în timp ce unii încheie parteneriate cu producătorii consacrați de cipuri pentru a construi noi uzine, alții, precum Hyundai, au decis să dezvolta propriile fabrici de semiconductori.

Jose Munoz, directorul operațional al Hyundai, a declarat că, deși momentul cel mai dificil al crizei semiconductorilor pare să fi trecut, compania sa are planuri concrete ca așa ceva să nu se repete.

„Vrem să ne dezvoltăm propriile cipuri în cadrul grupului astfel încât să fim mai puțin dependenți de alte companii într-o situație similară. Acest lucru necesită însă investiții majore și mult timp, dar la asta lucrăm acum”, a menționat Jose Munoz.

În acest context, oficialul a explicat că un rol principal în această viitoare direcție de dezvoltare a grupului va fi jucat de divizia Hyundai Mobis.

Alături de Toyota și Tesla, Hyundai este printre puținii producători auto care au reușit să-și majoreze vânzările la nivel mondial, în ciuda crizei de semiconductori și a pandemiei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...