Negocieri pentru noul Guvern – Cioloş: Am încercat să negociem, premierul Cîţu nu a mai vrut să ne întâlnim. Nu ne dă PNL lecţii

Premierul desemnat Dacian Cioloş a declarat, vineri, că preşedintele PNL, Florin Cîţu, nu a mai vrut să se întâlnească cu el, adăugând că nu este cazul ca liberalii să dea lecţii USR cu cine să negocieze pentru formarea Guvernului, având în vedere că PNL a avut în trecut o alianţă cu PSD.
AGERPRES - vin, 15 oct. 2021, 15:44
Negocieri pentru noul Guvern - Cioloş: Am încercat să negociem, premierul Cîţu nu a mai vrut să ne întâlnim. Nu ne dă PNL lecţii

„USR nu va negocia cu PSD, cu PSD, de altfel, dacă ar fi să discutăm, a negociat PNL. Au avut un Guvern împreună, ei au avut o alianţă împreună, aşa încât nu cred că este cazul să ne dea nouă lecţii cu cine să negociem şi cu cine nu. Noi am fost foarte clari pe această linie şi vom fi în continuare. Ce vom face noi? Vom pregăti un program de guvernare cu măsuri care trebuie luate cât mai repede, le vom prezenta în Parlament, apoi parlamentarii vor decide dacă este momentul să dea un Guvern cu puteri depline României, care să treacă această perioadă de criză sau dacă vor să prelungească în continuare incertitudinea”, a afirmat Cioloş, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

El a spus că a încercat să negocieze cu liberalii, însă Florin Cîţu nu a mai vrut să se întâlnească cu el.

„Am încercat să negociem, însă dincolo de discuţiile pe care le-am avut, premierul Cîţu nu a mai vrut să ne întâlnim. M-a informat care a fost decizia Biroului Executiv, de altfel a spus că a rămas cu aceeaşi decizie, că nu a schimbat mandatul şi că, în aceste condiţii, nu are sens să ne mai vedem. Noi rămânem în continuare deschişi cu discuţiile. Dar, majorităţile se demonstrează în Parlament”, a adăugat preşedintele USR.

Întâlnirea dintre premierul desemnat, Dacian Cioloş, şi liderii PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale care urma să aibă loc vineri a fost anulată, după decizia conducerii PNL de a-i solicita preşedintelui USR să negocieze cu PSD şi AUR pentru formarea majorităţii necesare învestirii Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...