Nicuşor Dan: Prețul gigacaloriei va ajunge la 600 de lei. CGMB va decide cât va suporta Primăria Capitalei din acestă sumă

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat, vineri, că preţul gigacaloriei va creşte la circa 600 de lei, iar Consiliul General va decide cât din această sumă va achita municipalitatea.
AGERPRES - vin, 15 oct. 2021, 17:08
Nicuşor Dan: Prețul gigacaloriei va ajunge la 600 de lei. CGMB va decide cât va suporta Primăria Capitalei din acestă sumă

El a precizat, la Europa FM, că, în prezent, preţul de producţie şi transport este de 490 de lei/gigacalorie, din care bucureştenii plătesc 164 de lei, iar restul sunt achitaţi de municipalitate.

„Estimarea este că preţul total al gigacaloriei nu o să mai fie 490 de lei, cum este acum, o să fie undeva la 600 de lei, dar asta depinde de mai multe, răspunsul final o să vină de la ANRE prin noiembrie, adică pe 27 octombrie pentru 1 noiembrie. Noi avem un contract (…) cu Comisia Europeană care ne dă acei 300 de milioane de euro ca să reparăm 210 kilometri de conductă şi acel contract are nişte condiţii foarte tehnice în ceea ce priveşte subvenţia. Deci, la 1 noiembrie, când o să aflăm şi tariful pe care ANRE îl stabileşte, Consiliul General, după o dezbatere pe care o să o avem, o să spună şi cât din cei 600 de lei o să fie plătiţi de bucureşteni şi cât o să fie plătit de Primărie în continuare”, a explicat Nicuşor Dan.

Potrivit primarului general, problemele actuale în furnizarea agentului termic derivă din faptul că ELCEN nu a terminat reviziile, iar Vest Energo şi CET Griviţa nu funcţionează. „Din cauza faptului că se cumpără gaz nereglementat şi se vinde căldură reglementat, în momentul de faţă pentru toată lumea e nerentabil să dea energie termică şi atunci aceste două centrale nu funcţionează azi. A treia problemă e că prognoza spunea că vremea rece o să vină pe 20 octombrie şi nu pe 10 octombrie. (…) Mai sunt câteva zile necesare pentru a se finaliza lucrarea din Ferentari şi în felul acesta să poată să fie util şi CET Progresul”, a declarat Nicuşor Dan.

El a amintit că vara aceasta s-au realizat lucrări de reparaţii a avariilor şi a estimat că iarna aceasta va fi puţin mai bine decât în precedenta.

„Am semnat finanţarea cu Comisia Europeană pentru 210 kilometri de reţea principală, aproximativ 300 de milioane de euro, o să începem această lucrare din vara anului viitor. Contractele sunt atribuite pe alţi 40 de kilometri şi la fel o să facem în cursul anului viitor. Sunt relativ optimist că o să reuşim să achiziţionăm ELCEN. O parte din problemă e că avem într-o companie transport, într-o companie producţia de energie”, a adăugat primarul general.

Nu este prima dată când primarul Capitalei susține că ar fi o problemă creșetrea eventuală a subvenției din cauza condițiilor puse de Comisia Europeană, care a acordat un împrumut Primăriei Municipiului București pentru modernizarea rețelei termice.

Citește și: https://www.economica.net/intretinere-bucuresti-scumpire-factura-caldura-apa-calda-elcen-termoenergetica-nicusor-dan-romgaz_532858.html

În data de 22 septembrie 2021, primarul Bucureștiului a declarat că dacă va creşte preţul gigacaloriei, sunt bani pentru majorarea subvenţiei, însă o constrângere poate veni din interpretarea juridică a contractului pe care îl are Municipalitatea cu Comisia Europeană şi a precizat că o decizie se va lua în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Întrebat de jurnalişti atunci, după şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, legat de informaţia apărută în spaţiul public că Elcen va prelua gaze de la Romgaz la preţ dublu, el a răspuns: „Nu am informaţia oficială, dar e foarte posibil ca preţul să fi crescut. Mai întâi există o negociere între Romgaz şi Elcen, această negociere e logică, pentru că Elcen este un mare cumpărător pentru Romgaz şi e normal ca o negociere să aibă loc cu un mare cumpărător. După această primă etapă, trebuie ca Elcen să vină cu preţul pe gigacalorie şi după aceea trebuie ca organismul de control al statului, care este ANRE-ul, să aprobe sau nu sau în orice caz să reglementeze tariful cu care Elcen va veni către cumpărătorul lui, care este Termoenergetica”.

Citește și: https://www.economica.net/nicusor-dan-sustine-ca-primaria-capitalei-are-bani-sa-suporte-cresterea-subventiei-la-caldura-dar-e-posibil-sa-nu-poata-sa-faca-asta_533120.html

Te-ar mai putea interesa și
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate în Franța pentru atacarea unor ținte de pe teritoriul Rusiei
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate ...
Franţa permite deja Ucrainei ca armele pe care i le furnizează în cadrul ajutorului militar să fie utilizate împotriva bazelor ruse de unde sunt lansate atacuri asupra teritoriului ucrainean, au......
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma acțiunilor armatei israeliene în Fâția Gaza
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma ...
Uniunea Europeană nu îşi suspendă pentru moment dialogul politic cu Israelul, în pofida unor acuzaţii grave privind ...
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra 4.000 de drone sofisticate Ucrainei, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Berlin, însă cancelarul ...
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru copii
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru ...
Compania de retail Ginza Invest anunță lansarea brandului Nebulous Stars, un concept inovator de retail educațional și ...