În calitate de primă Cameră legislativă sesizată, Senatul s-a pronunţat în unanimitate, cu 129 de voturi „pentru”, în favoarea ordonanţei.
Consumatorii vulnerabili de energie electrică şi gaze naturale îşi pot amâna cu cel mult şase luni plata facturilor, la cerere, conform unui amendament votat luni de comisiile de specialitate din Senat la OUG 118/2021.
Amendamentele propuse de PNL, adoptate în comisiile de specialitate şi însuşite luni de plen, prevăd majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor şi plafonarea preţului – pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plata certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA – pentru cei noncasnici.
„Pentru clienţii casnici – acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componenţei preţului gazului natural din contractul de furnizare al clientului beneficiar în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenţa ordonanţa”, stipulează unul dintre amendamente.
OUG 118/2021, în forma adoptată de Guvern, stabilea o compensare de 0,21 lei pe kWh pentru electricitate şi 25% pentru gaze.
Potrivit prevederilor adoptate de Senat, preţul de referinţă al energiei electrice este de 0,68 lei/ kWh şi include tarife reglementate pentru servicii de reţea, contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă şi contravaloarea certificatelor verzi, acciză şi TVA aplicabile la data de 30 octombrie 2021. Preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi nu include TVA.
Pentru consumatorii finali noncasnici – operatorii economici, s-a convenit exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii certificatelor verzi, a contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei, pentru primii 200 MWh consumaţi şi exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii accizei pentru primii 500 MWh consumaţi lunar.
TVA va fi redusă la 5% pentru baza de impozitare aferentă furnizării energiei electrice/gazelor naturale la clienţii finali, în cazul unui consum cuprins între 0,1 – 500 MWh lunar.
Printr-un alt amendament, s-a stabilit limita maximă a consumului pentru perioada de aplicare a legii la 1.500 kWh energie electrică şi echivalentul, în kWh a 1.000 metri cubi de gaze naturale, la un factor de conversie de 10,6 kWh per metri cubi.
Preţurile la energie electrică şi gaze naturale se plafonează, pentru clienţii casnici, la cel mult 1 leu kWh, iar pentru gaze la 0,37 lei/kWh. Plafoanele reprezintă preţul final facturat pentru clientul casnic. Pentru a beneficia de compensaţie, consumul de energie electrică/gaze naturale al clienţilor casnici din perioada de facturare nu poate fi mai mic de 1 kWh pe zi energie electrică în perioada de facturare, respectiv 7 kWh pe zi gaze naturale şi nu trebuie să depăşească consumul de referinţă determinat.
Legea de aprobare a OUG 118/2021 prevede şi o supraimpozitare pentru producătorii de electricitate. Venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%, este varianta votată în comisii.
Totodată, profitul furnizorilor a fost plafonat la maximum 5%, raportat la costurile de furnizare.
Plenul Senatului a respins două propuneri legislative ale PSD pe acelaşi domeniu de reglementare – compensarea creşterii preţurilor la energie pentru consumatorii casnici şi IMM-uri.
Senatorul PSD Daniel Zamfir, deşi s-a pronunţat pentru plafonarea preţului la energie, consideră că actul normativ, în forma actuală, nu este aplicabil.
Liderul grupului senatorial social-democrat, Lucian Romaşcanu, a precizat că votul PSD este „pentru” ordonanţă, dar şi-a exprimat speranţa că, din ordonanţa amendată şi proiectele PSD respinse să rezulte la Camera Deputaţilor „o lege bună, corectă şi aplicabilă de la 1 noiembrie”.
Liderul grupului PNL, Daniel Fenechiu, a subliniat votul unanim pentru ordonanţă din comisiile raportoare. „Dezbaterile în contradictoriu trebuie să înceteze”, a transmis el, în plen.
Senatorul USR Cristian Bordei a explicat că actul normativ include „măsuri de la toate partidele” şi şi-a exprimat speranţa adoptării unor eventuale îmbunătăţiri la Camera Deputaţilor.
Camera Deputaţilor va dezbate şi va vota în calitate de for decizional OUG 118/2021 pentru limitarea efectelor creşterii preţurilor energiei asupra clienţilor casnici şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii prin plafonarea preţului la energia electrică şi gaze naturale facturate clienţilor.