Ministrul Mediului: Combinatul chimic Azomureş trebuie să diminueze poluarea cu amoniac

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a discutat joi cu conducerea combinatului chimic Azomureş din Târgu Mureş despre stadiul investiţiilor necesare pentru finalizarea autorizaţiei de mediu revizuite, care implică reducerea poluării cu amoniac.
Economica.net - vin, 02 dec. 2011, 07:48

”Am discutat despre investiţiile suplimentare necesare pentru reducerea poluării şi am stabilit de comun acord ca până la sfârşitul anului să fie finalizată autorizaţia de mediu revizuită. O parte din aceste investiţii s-au făcut deja, iar altele se vor face până la sfârşitul anului 2012. Celelalte investiţii se vor finaliza până la sfârşitul lui 2015. Totodată am cerut garanţii scrise din partea combinatului ca noul proprietar să îşi asume toate obligaţiile conform acestui acord revizuit. Combinatul va trebui să facă dovada că e capabil să diminueze cât mai mult poluarea cu amoniac a oraşului (Târgu Mureş – n.r.)”, a declarat ministrul Laszlo Borbely, potrivit unui comunicat al MMP transmis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, dacă nu vor fi făcute aceste investiţii, Agenţia Regională de Mediu va putea lua măsuri mai drastice, ”mergând până la suspendarea autorizaţiei de funcţionare a combinatului”.

Alături de ministrul Laszlo Borbely au participat la discuţii preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Abos Gabor, directorii Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului Sibiu şi Agenţiei de Protecţia Mediului Mureş.

Te-ar mai putea interesa și
Scumpirile continuă – Preţurile producţiei industriale în UE au crescut în noiembrie
Scumpirile continuă – Preţurile producţiei industriale în UE au crescut în noiembrie
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în noiembrie 2024, comparativ cu luna anterioară, o creştere de 1,7% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 1,6% în......
Franţa cere Comisiei Europene să acţioneze împotriva ingerinţelor lui Elon Musk
Franţa cere Comisiei Europene să acţioneze împotriva ingerinţelor lui Elon Musk
Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Noel Barrot, a cerut miercuri Comisiei Europene să acţioneze "cu cea mai mare fermitate" ...
Wizz Air reia zborurile din România spre Israel
Wizz Air reia zborurile din România spre Israel
Wizz Air a anunțat că reia zborurile din România spre Israel, după ce au fost suspendate în octombrie pe fondul conflictului ...
Azi, Stephane Sejourne, vicepreședinte al CE, se va întâlni cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Azi, Stephane Sejourne, vicepreședinte al CE, se va întâlni cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Stéphane Séjourné, vicepreședinte executiv al CE, responsabil de strategia industrială, se va întâlni azi la București ...