Gheţea, ARB: O lege a insolvenţei persoanelor fizice trebuie să nu creeze riscuri sistemice

O lege a insolvenţei persoanelor fizice este importantă dar trebuie să nu creeze riscuri sistemice şi probleme din faptul că nu este aplicabilă de o manieră foarte clară şi cu o sobrietate pe care o întâlnim la foarte multe legi asemănătoare din Anglia sau Germania, a declarat, vineri, într-o conferinţă referitoare la sistemul bancar, Radu Gheţea, preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
Economica.net - vin, 31 mai 2013, 08:58
Gheţea, ARB: O lege a insolvenţei persoanelor fizice trebuie să nu creeze riscuri sistemice

„În ceea ce priveşte insolvenţa persoanelor fizice, au fost câteva proiecte de lege prezentate şi de fiecare dată ARB a făcut foarte multe amendamente, propuneri de amendament, în unele cazuri aproape respingând ideea de a fi aplicată o astfel de lege în forma în care se propune. Noi nu suntem împotriva unei legi a falimentului personal. Dorim ca acele proiecte de lege care se vor supune unei dezbateri şi aprobări să fie cât se poate de profesionist întocmite şi să fie curăţate de unele nuanţe, tendinţe de populism care din păcate mai apar în proiectele care au fost prezentate până în prezent. Suntem deschişi, de fiecare dată, noi am făcut propuneri de modificare, uneori de modificare din temelie. Suntem de părere că o lege a insolvenţei persoanelor fizice este importantă dar trebuie să nu creeze riscuri sistemice şi probleme din faptul că nu este aplicabilă de o manieră foarte clară şi cu o sobrietate pe care o întâlnim la foarte multe legi asemănătoare din Anglia, Germania şi aşa mai departe”, a spus Gheţea.

Potrivit acestuia, ARB lucrează şi la modificarea legii insolvenţei persoanelor juridice.

„Noi am ajuns la concluzia că este necesar să fie făcute nişte corecturi poate nu în lege cât în procedurile de aplicare. ARB a făcut o serie de propuneri, demersuri până la Parlament în vederea modificării legii, procedurii, privind insolvenţa persoanelor juridice”, a explicat oficialul ARB.

Un alt proiect al ARB se referă la absorbţia fondurilor europene.

„Proiectul s-a născut acum câteva luni bune, aproape ani buni şi a prins contur în ultima perioadă, respectiv încercarea de a găsi o cale ca băncile comerciale să se implice în aprobarea, avizarea proiectelor care urmează să acceseze fonduri europene. Fondurile europene, în acest moment, sunt un obiectiv major al tuturor instituţiilor româneşti cu interes în economia românească de la Parlament, Guvern, Banca Naţională, Fondurile de Garantare etc. toată lumea vorbeşte de acest lucru. Prin proiect dorim să găsim o soluţie astfel încât băncile să poată fi implicate în procesul de autorizare al accesării fondurilor europene. S-a creat o comisie de specialitate care lucrează cu specialişti din cadrul Ministerul Fondurilor Europene, Ministerului Finanţelor Publice şi cu specialişti din cadrul BNR şi sperăm noi să atragem şi alţi specialişti din cadrul Comisiilor de Buget, Finanţe, Bănci din Parlament. De la dorinţă până la implementare nu este deloc un drum foarte simplu”, a precizat Gheţea.

Acesta a mai afirmat că ARB a iniţiat acte normative referitoare la surse de finanţare suplimentare, moderne.

‘În acest sens am iniţiat şi suntem pe o poziţie activă în promovarea unor acte normative care să permită în baza ipotecilor pe care le avem de la creditele ipotecare să putem emite obligaţiuni şi să ridicăm sursa de finanţare în acest fel”, a mai spus preşedintele ARB.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...