FNGCIMM vrea să reducă comisioanele sau să modifice garanţiile pentru IMM-uri

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) şi-a propus pentru următoarea perioadă dezvoltarea de noi produse care să susţină diverse sectoare, cu preponderenţă cele foarte inovative sau care generează valoare adăugată suplimentară, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Claudiu Stănescu, consilier al preşedintelui FNGCIMM.
Economica.net - vin, 31 mai 2013, 11:48
FNGCIMM vrea să reducă comisioanele sau să modifice garanţiile pentru IMM-uri

„Soluţiile ar putea fi reducerea comisioanelor practicate sau modificări ale ponderii garanţiilor pe care le acordă Fondul. Putem să identificăm, împreună cu băncile, zonele care au prezentat unele probleme din perspectiva influenţei crizei sau care au înregistrat un risc pe o anumită zonă. Putem găsi o formulă prin care atât creditarea pe zona IMM-urilor, cât şi garantarea pe care o acordăm să reprezinte un pas spre relansarea economiei. (…) Ne aflăm într-o perioadă în care rata creditului neperformant creşte, la finele lunii martie era de 19%, faţă de 18,2% la sfârşitul anului trecut. Totuşi, soldul creditului neguvernamental a scăzut la aprilie 2013 faţă de aprilie 2012 cu circa 1%, transpus în termeni reali fiind de 7%. De asemenea, cererea de credit a companiilor s-a menţinut constantă în primele trei luni din acest an, dar anticipările pentru perioada următoare nu mai sunt optimiste pentru că se prevede o diminuare. Şi la IMM-uri s-a înregistrat o constantă a cererii de credite, dar s-a întâmplat pe fondul unei contracţii puternice a cererii de credite pentru zona de termen lung, pentru investiţii”, a spus Stănescu.

Potrivit acestuia, în perioada ianuarie-aprilie creditele garantate pentru zona de investiţii reprezintă doar 13%, faţă de puţin peste 30% în perioada similară a anului trecut, deci a fost consemnată o scădere semnificativă.

Te-ar mai putea interesa și
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Operatorul aerian franco-olandez Air France-KLM este în negocieri pentru a prelua o participaţie de 20% în compania aeriană spaniolă Air Europa, a anunţat publicaţia El Economista, citând......
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu a anunțat că va începe procedurile pentru suspendarea TikTok pe teritoriul României, ...
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil, distribuitor de carburanţi și unicul dezvoltator al JT Terminal, cel mai nou terminal privat de produse petroliere ...
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Ritmul de creştere a economiei americane a fost unul solid în trimestrul trei din 2024, a confirmat miercuri Guvernul, ...