Banca Mondială avertizează că scumpirea energiei reprezintă un risc important pentru inflație

Preţurile energiei ar urma să crească în 2022, după ce au urcat cu peste 80% în 2021, alimentând riscuri semnificative pe termen scurt pentru inflaţia globală în multe ţări în curs de dezvoltare, se arată în cel mai recent raport privind perspectivele pe pieţele de materii prime, publicat joi de Banca Mondială, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - joi, 21 oct. 2021, 20:01
Banca Mondială avertizează că scumpirea energiei reprezintă un risc important pentru inflație

Energia ar urma să înceapă să se ieftinească în semestrul doi din 2022, pe fondul atenuării constrângerilor privind aprovizionarea. Şi preţurile produselor agricole şi metalelor ar urma să scadă anul viitor, după creşterile solide din 2021.

„Creşterea preţurilor energiei prezintă riscuri semnificative pe termen mediu la adresa inflaţiei globale şi, dacă sunt susţinute, ar putea afecta şi creşterea ţărilor importatoare de energie”, a apreciat Ayhan Kose, economist şef şi directorul diviziei Băncii Mondiale, care a publicat raportul.

Acesta a adăugat: „Redresarea semnificativă a preţurilor materiilor prime devine mai pronunţată decât s-a estimat anterior. Recenta volatilitate a preţurilor ar putea complica opţiunile politice în momentul în care ţările îşi revin de pe urma recesiunii globale de anul trecut”.

Creşterea preţurilor unor materii prime a depăşit anul acesta nivelul avansului din deceniul trecut. De exemplu, preţurile gazelor naturale şi cărbunelui au atins niveluri record, pe fondul restrângerii furnizării şi al redresării cererii pentru electricitate, deşi ele ar urma să scadă în 2022, în urma îmbunătăţirii aprovizionării. De asemenea, preţurile mai ridicate ale alimentelor duc la creşterea inflaţiei şi sporesc întrebările la adresa securităţii alimentare în unele ţări în curs de dezvoltare, apreciază Banca Mondială.

Instituţia avertizează că noi creşteri de preţuri ar putea apărea pe termen scurt, ţinând cont de stocurile scăzute şi perturbările persistente din lanţurile de aprovizionare. Alţi factori de risc sunt evenimentele meteo extreme, redresarea inegală în urma pandemiei de COVID-19 şi noi perturbări în aprovizionare.

Banca Mondială estimează că anul viitor cotaţia barilului de petrol va ajunge la 74 de dolari, faţă de un nivel proiectat pentru acest an de 70 dolari, înainte de a se atenua la 65 de dolari în 2023.

Instituţia se aşteaptă la o scădere de 5% a preţurilor metalelor în 2022, după o creştere de 48% în 2021, în timp ce preţurile agricole ar urma să scadă modest anul viitor, după un avans de 22% anul acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...