Ungaria a început producţia de masă a automobilelor electrice

 Industria auto din Ungaria a atins un nou punct de cotitură prin debutul producţiei de masă a primului automobil electric din această ţară, a declarat vineri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, transmite MTI.
AGERPRES - vin, 22 oct. 2021, 15:09
Ungaria a început producţia de masă a automobilelor electrice

Cu prilejul unui eveniment care a marcat debutul producţiei de serie a modelului electric Mercedes EQB SUV la fabrica de la Kecskemet, Szijjarto a subliniat că investiţia de 50 de miliarde de forinţi (1,4 miliarde de euro), susţinută de un grant guvernamental de 15 miliarde de forinţi, reprezintă primul pas dintr-un şir de „reforme revoluţionare” în sectorul producţiei de automobile din Ungaria. Potrivit oficialului citat, graţie acestei investiţii uzina de la Kecskemet va putea păstra 4.400 de locuri de muncă şi va crea alte câteva sute de noi locuri de muncă.

„Ţările care câştigă competiţia pentru investiţii în electromobilitate vor câştiga viitorul”, a spus Peter Szijjarto.

Automobilele Mercedes EQB SUV produse la fabrica de la Kecskemet vor fi exportate spre pieţe din întreaga lume, inclusiv China, a informat la rândul său grupul auto german Daimler. Odată cu lansarea în producţie a modelului EQB SUV, fabrica de la Kecskemet va produce toate tipurile de motoare. Producţia va deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon în 2022, astfel că pe termen lung această uzină va deveni un pilon important în reţeaua de producţie a Mercedes.

Uzina Daimler de la Kecskemet, 100 de kilometri sud-est de Budapesta, a început producţia comercială a modelului B class în luna martie 2012. În 2013, această uzină a început să producă şi modelul CLA coupe iar din 2015 şi modelul CLA Shooting Brake. Divizia din Ungaria a Mercedes-Benz asigură aproximativ 4.000 de locuri de muncă şi se bazează pe 32 de furnizori locali.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...