Şeful Eurogroup: Grecia va reveni la creştere economică în 2014

Grecia va reveni la creştere economică în 2014, a afirmat vineri, la Atena, preşedintele Eurogroup, Jeroen Djisselbloem, subliniind că o eventuală nouă restructurare a datoriei ţării va fi discutată în luna aprilie a anului viitor, relatează AFP.
Economica.net - vin, 31 mai 2013, 16:42
Şeful Eurogroup: Grecia va reveni la creştere economică în 2014

„Avem primele semnale de revenire a Greciei la creştere economică, anul viitor”, a spus Djisselbloem, ministrul olandez de Finanţe, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său elen Yannis Stournaras.

El a subliniat totodată că recapitalizarea marilor bănci elene, aflată în curs, este crucială pentru relansarea economiei, „pentru că este nevoie de bănci sănătoase”.

Fondul European pentru Stabilitate Financiară a anunţat că a transferat, vineri, 7,2 miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor din Grecia, parte a unor fonduri de 50 de miliarde de euro. Grecia a primit astfel 48,2 miliarde de euro din aceste fonduri.

Şeful Eurogroup a exclus pe de altă parte orice discuţie imediată referitoare la o nouă restructurare a datoriei suverane a Greciei.

„Datoria elenă este pe drumul stabilizării, avem încredere şi ne-am angajat să luăm măsuri suplimentare dacă va fi necesar”, a subliniat Djisselbloem.

El a adăugat că problema va fi discutată, dacă va fi necesar, în aprilie 2014, dar cu condiţia, deja stipulată de Eurogroup, ca Grecia să obţină excedent bugetar primar anual (care exclude serviciul datoriei).

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...