Grecia: FMI deblochează o nouă tranşă de ajutor în valoare de 1,7 miliarde de euro

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat ieri deblocarea unei noi tranşe, în valoare de 1,7 miliarde de euro, din ajutorul acordat Greciei în cadrul planului de salvare a ţării încheiat de comun acord cu liderii din zona euro, transmite AFP.
Economica.net - sâm, 01 iun. 2013, 07:31
Grecia: FMI deblochează o nouă tranşă de ajutor în valoare de 1,7 miliarde de euro

Într-un scurt comunicat, consiliul de administraţie al Fondului, care reprezintă totalitatea celor 188 de state membre, precizează că acest nouă plată ridică la 6,6 miliarde de euro suma acordată Atenei de către FMI de la anunţarea planului de salvare în urmă cu un an.

După un prim plan de ajutorare în 2010, Grecia a obţinut în primăvara lui 2012 o linie de credit masivă în valoare de aproximativ 173 de miliarde de euro, acordată de troica finanţatorilor internaţionali (FMI, Banca Centrală Europeană, Uniunea Europeană), în schimbul unui dureros program de austeritate.

FMI care contribuie cu 28 de miliarde de euro la acest plan de salvare a deblocat precedentele două tranşe de împrumut în ianuarie, după luni întregi de negocieri furtunoase cu Atena, dar şi cu partenerii europeni.
Fondul era de părere că Grecia nu îşi respectă angajamentele şi a încercat să îi convingă pe europeni să acţioneze mai mult pentru a reduce nivelul datoriilor ţării, considerat ‘nesustenabil’.

Chiar dacă ţara continuă să se scufunde în recesiune pentru al şaselea an consecutiv, troica a anunţat recent că se observă semne de ameliorare.
Aflat vineri în vizită la Atena, liderul Eurogrupului, Jeroen Djisselbloem, a dat asigurări că Grecia îşi va relua creşterea economică în 2014.
La începutul lunii mai, şi FMI a recunoscut că ţara ‘a parcurs un drum lung’ în materie de redresare a finanţelor publice şi că ‘miza majoră’ rămâne ‘restabilirea încrederii’ pentru ca Grecia să revină la creşterea economică.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...