China impune noi măsuri de izolare şi restricţii ca urmare a creşterii cazurilor de COVID-19

Autorităţile au impus luni noi măsuri de izolare pentru zeci de mii de locuitori din nordul Chinei şi le-au cerut rezidenţilor din Beijing să-şi limiteze deplasările din cauza unei creşteri a cazurilor de COVID-19 în ţară, cu o sută de zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, relatează AFP.
AGERPRES - lun, 25 oct. 2021, 09:28
China impune noi măsuri de izolare şi restricţii ca urmare a creşterii cazurilor de COVID-19

China a raportat luni 39 de noi cazuri de COVID-19 şi mai mult de o sută în ultima săptămână, majoritatea contaminărilor fiind legate de deplasările unui grup de turişti.

Autorităţile chineze, care practică o politică de „toleranţă zero” în privinţa coronavirusului, au reacţionat rapid, impunând restricţii şi organizând campanii de testare în masă în zonele afectate.

La Beijing, unde Jocurile Olimpice de iarnă sunt programate să înceapă pe 4 februarie, un maraton la care urmau să participe aproximativ 30.000 de alergători pe 31 octombrie a fost amânat sine die „pentru a preveni riscul de transmitere a bolii”, potrivit organizatorilor.

Duminică, maratonul de la Wuhan, la care urmau să ia parte 26.000 de persoane, în oraşul în care noul coronavirus a fost identificat pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, a fost şi el anulat în ultimul moment din aceleaşi motive.

Un oficial al oraşului Beijing le-a cerut locuitorilor să evite deplasările „neesenţiale” în afara oraşului şi adunările la scară largă pentru moment.

Oricine soseşte la Beijing dintr-o zonă unde s-au înregistrat cazuri de COVID-19 trebuie să prezinte un test negativ, au precizat autorităţile.

Noile cazuri de COVID-19 au fost semnalate în unsprezece provincii, situate în cea mai mare parte în nordul ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva recomandări pentru festivaluri, târguri de Crăciun, concerte și......
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele alegerilor prezidenţiale
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele ...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că a demisionat de la conducerea partidului.
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...