Aproape 40% din avuţia mondială este deţinută de 1% din populaţie

Cei mai bogaţi oameni din lume, reprezentând 1% din populaţia planetei, deţin 39% din avuţia totală de 135.000 de miliarde de dolari, iar ponderea care le revine acestora va creşte probabil în următorii ani, arată un studiu al Boston Consulting Group.
Economica.net - Dum, 02 iun. 2013, 10:11
Aproape 40% din avuţia mondială este deţinută de 1% din populaţie

Avuţia aflată în proprietate privată a crescut anul trecut la nivel global cu 7,8%, la 135.000 de miliarde de dolari, arată studiul, citat de CNBC.

Cei mai bogaţi, însemnând 1% din total, deţin împreună 52.800 miliarde de dolari, în timp ce persoanele cu active de peste 5 milioane de dolari controlează aproape un sfert din avuţia mondială.

Această concentrare se va accentua şi mai mult în anii următori, întrucât avuţia bogaţilor creşte mai rapid decât totalul la nivel global.

Numărul milionarilor a urcat anul trecut cu 10% şi a ajuns la 13,8 milioane.

Studiul ia în calcul un avans anual de 4,8% la nivel general în următorii cinci ani, în timp ce pentru milionari ritmul va fi de aproape două ori mai rapid.

Averea persoanelor cu peste 5 milioane de dolari va creşte în fiecare an cu circa 8%, iar a celor cu peste 100 de milioane de dolari va spori cu 9,2%.

Această creştere a avuţiei bogaţilor este susţinută în economiile dezvoltate în mare parte de evoluţia pieţelor de capital, în timp ce pentru ţările în dezvoltae principalele motoare sunt avansul economic şi economisirea.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. Profitul net a depășit 302 milioane de lei
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. ...
Grupul Electrica raportează că în primele nouă luni ale anului 2024 a înregistrat un rezultat EBITDA în valoare de 1,062 de miliarde de lei, în scădere de 10,5% (sau 124,5 milioane de lei),......
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezintă un profit net de 27,4 milioane de lei ...
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER la Bursa de Valori București, raportează un rezultat ...
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de dolari pentru primele nouă luni din acest an
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de ...
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele nouă luni din ...