OMV nu are planuri pentru vânzarea Petrom – CEO

Directorul general al grupului austriac OMV, Alfred Stern, a declarat vineri că nu există niciun plan vizând vânzarea diviziei din România, Petrom, ca răspuns la speculaţiile apărute recent în presa austriacă, transmite APA.
AGERPRES - vin, 29 oct. 2021, 14:12
OMV nu are planuri pentru vânzarea Petrom - CEO

De asemenea, Alfred Stern nu a dorit să comenteze zvonurile referitoare la o posibilă vânzare a participaţiei deţinute de OMV la proiectul de gaze Neptun din Marea Neagră, după ce partenerul american ExxonMobil şi-a vândut participaţia la acest proiect către Romgaz, scrie Agerpres.

Alfred Stern a repetat vineri că grupul austriac aşteaptă o modificare a Legii Offshore din partea Guvernului român înainte de a lua o decizie finală de investiţii în proiectul Neptun.

ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

Marţi, Romgaz a anunţat că a finalizat negocierile exclusive şi a ajuns la un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd, privind termenii şi condiţiile aferente achiziţiei participaţiei în proiectul Neptun Deep, iar tranzacţia ar putea fi finalizată în primul trimestru din 2022.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...