951 de lei/MWh, rotunjit.
Acesta este prețul mediu al pieței spot de la București pentru luna octombrie, care tocmai s-a încheiat, potrivit datelor centralizate de pe platforma OPCOM. Cum în luna septembrie, prețul mediu a fost de 662 de lei/MWh, la rândul lui un maxim istoric pentru piața de la București, avem așadar o scumpire a prețului mediu spot, în octombrie, de circa 43 %, doar față de luna precedentă. 289 de lei/MWh în plus, în doar o lună.
Asta după ce, în septembrie, prețul mediu al PZU crescuse cu 107 lei/MWh față de cel din august.
Recordul de preț al pieței spot din luna octombrie era previzibil, în condițiile în care prețurile au fost sus toată luna și, mai mult, au fost consemnate mai multe recorduri, zilnice și orare.
Astfel. prețul mediu zilnic al pieței spot a ajuns la nivelul de 1.305 lei/MWh, cel mai mare din istorie, pentru energia tranzacționată în data 19 octombrie cu livrare ziua următoare, 20 octombrie. În acea zi, a fost cel mai mare preț spot din Europa, de patru ori peste cel din Germania. Tot în aceeași sesiune de tranzacționare, 19 pentru livrare în 20 octombrie, s-a înregistrat un preț de 1.731 lei/MWh (livrare în intervalul orar 19.00) care este, din datele noastre, cel mai mare preț orar înregistrat vreodată pe piața de la București.
Acum un an, în luna octombrie 2020, prețul mediu al pieței spot a fost de 204 de lei/MWh, deci, de atunci și până acum, prețul de pe această piață a crescut de 4,6 ori.
Amintim că piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.
În luna septembrie 2021, volumul însumat tranzacțiilor de pe PZU a reprezentat circa 40% din toată piața locală de energie electrică.