MAE: România va semna la ONU Tratatul privind comerţul cu arme

România se numără printre ţările care vor semna miercuri, la sediul ONU de la New York, Tratatul privind comerţul cu arme convenţionale, care reglementează operaţiunile de export, import, brokeraj, tranzit şi transbordare a acestor produse militare.
Economica.net - lun, 03 iun. 2013, 15:23
MAE: România va semna la ONU Tratatul privind comerţul cu arme

Potrivit MAE român, acest prim instrument juridic internaţional care reglementează la nivel global comerţul cu arme va fi semnat din partea României de către ambasadorul Simona Miculescu, reprezentantul permanent al României pe lângă Naţiunile Unite.

România a participat activ, încă din 2006, la procesul ONU de negociere şi adoptare a acestui nou acord internaţional. Prin semnarea acordului în prima zi de semnare, România reconfirmă tradiţia diplomatică de recunoaştere a importanţei politice a acestui nou tratat, precum şi a interesului de a ne angaja plenar prin însuşi momentul semnării sale, evidenţiază un comunicat MAE transmis MEDIAFAX.

Ţara noastră face parte dintre cele 154 de state membre ONU care au votat, la 2 aprilie 2013, în favoarea adoptării Tratatului privind comerţul cu arme (Arms Trade Treaty – ATT), participând activ la cele două conferinţe diplomatice consacrate negocierii textului tratatului.

De asemenea, România se află pe locul al treilea în ierarhia mondială a transparenţei exporturilor de arme, după Elveţia şi Marea Britanie, ceea reprezintă o premisă pentru accelerarea procedurilor legale naţionale de ratificare a ATT, precizează MAE.

„Principalul argument în favoarea semnării şi, ulterior, a ratificării cu celeritate a acestui tratat major de către România, este dat de standardele naţionale avansate în domeniul regimului de control al operaţiunilor cu armamente, legiferat şi aplicat în România încă din 1992”, a afirmat ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

El a subliniat că ATT vizează responsabilizarea statelor care derulează operaţiuni de comerţ exterior cu armamente convenţionale, estimat anual la 60 de miliarde USD, diminuarea comerţului ilicit în materie şi de realizarea unui nivel adecvat de transparenţă.

„După intrarea sa în vigoare, ATT va reduce impactul utilizării armelor convenţionale asupra populaţiei civile din zonele de conflict, 500 000 de civili fiind ucişi, anual, în conflicte şi va diminua încălcările regimurilor de embargo impuse de Consiliul de Securitate al ONU asupra comerţului cu arme”, a mai apreciat Corlăţean..

ATT prevede inclusiv interdicţii exprese pentru transferurile de armamente convenţionale care ar încălca obligaţiile internaţionale din tratatele şi convenţiile din domeniul drepturilor omului şi din dreptul umanitar sau care ar putea fi utilizate în comiterea infracţiunilor de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în toate tipurile de conflict armat.

Domeniul tratatului cuprinde operaţiunile de export, import, brokeraj, tranzit şi transbordare cu produse militare din cele 7 categorii de arme convenţionale listate de Registrul ONU al Armelor Convenţionale (UNROCA), creat în 1991, precum şi categoriei armelor de calibru mic şi armamentelor uşoare. Cele 7 categorii ale UNROCA sunt: tancuri şi vehicule blindate de luptă, sisteme de artilerie de calibru mare, aeronave de luptă, elicoptere de atac, nave de război, rachete şi lansatoare de rachete.

Te-ar mai putea interesa și
Retailerul Magazine DIANA a deschis o nouă unitate în Râmnicu Vâlcea, a 85-a din rețea
Retailerul Magazine DIANA a deschis o nouă unitate în Râmnicu Vâlcea, a 85-a din rețea
Rețeaua Magazine DIANA a anunțată că astăzi, 29 noiembrie 2024, a inaugurat o nouă unitate în cartierul Goranu din Râmnicu Vâlcea, locația cu numărul 85 din rețeaua de Magazine DIANA, cu......
Un drum expres Satu Mare – Oradea, legătura cu autostrada Transilvania, este cel mai important obiectiv pentru un nou mandat, spune deputatul PNL Adrian Cozma
Un drum expres Satu Mare – Oradea, legătura cu autostrada Transilvania, este cel mai important obiectiv pentru un ...
Preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, candidat pentru un nou mandat, a declarat vineri, într-o conferinţă ...
ANCOM a inițiat o consultare privind utilizarea mai multor frecvențe pentru servicii mobile de comunicaţii prin satelit după 2027
ANCOM a inițiat o consultare privind utilizarea mai multor frecvențe pentru servicii mobile de comunicaţii prin satelit ...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat un chestionar privind utilizarea ...
Fondul croat InterCapital Asset Management anunță că va lansa un nou ETF la BVB, care va oferi expunere la obligațiuni guvernamentale românești denominate în euro
Fondul croat InterCapital Asset Management anunță că va lansa un nou ETF la BVB, care va oferi expunere la obligațiuni ...
InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 550 de milioane ...